RAPID

Lucescu se plânge că are un lot insuficient



Lucescu se plânge că are un lot insuficient
Lucescu se plânge că are un lot insuficient

Antrenorul formației Rapid, Răzvan Lucescu a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că pleacă în turneul din Elveția, programat în perioada 28 iunie – 10 iulie, cu o echipă de handbal, având la dispoziție numai 16 fotbaliști. „Plecăm cu paisprezece jucători de câmp și doi portari, suntem o echipă de handbal deocamdată. Sâmbătă vor mai veni acolo Nicolae Grigore, Mugurel Buga și probabil jucătorii pe care clubul mi i-a promis”, a spus Lucescu. Din lotul care a plecat, miercuri, în turneul din Elveția, au lipsit Viorel Moldovan, care nu este încă hotărât dacă va continua la Rapid, Nicolae Grigore și Mugurel Buga care susțin în aceste zile examenul de licență, respectiv bacalaureat. Răzvan Lucescu a precizat că își dorește ca transferurile jucătorilor Cristian Săpunaru și Ryan Griffiths de la FC Național să se definitiveze. „Săpunaru s-a antrenat cu noi, ieri (n.r. – marți), iar azi e la vizita medicală. Eu știu că actele dintre cele două cluburi s-au semnat, urmează să se discute și cu Săpunaru. Și aceeași situație e și la Griffiths. El e un atacant pe care mi-l doresc foarte mult și am insistat foarte tare pentru el în ultimele două zile. Cu aceste două achiziții putem spune că s-au câștigat doi jucători pentru Rapid”, a menționat Lucescu. Tehnicianul susține că pentru sezonul viitor își dorește un lot de 23 de fotbaliști. „Odată cu trecerea la sistemul de 18 echipe va fi un campionat mai lung, plus cupele europene și Cupa României, iar jocurile se adună. Se va juca o dată la 3-4 zile și pentru asta e nevoie de mai mulți jucători. Cred că ne-ar trebui măcar 20 de jucători de câmp plus 3 portari”, a explicat Lucescu.