Fotbal – Juniori D

Luceafărul Bucovina Suceava rămâne neînvinsă și după etapa a IX-a

Luceafărul Bucovina Suceava conduce autoritar în competiția juniorilor D
Luceafărul Bucovina Suceava conduce autoritar în competiția juniorilor D

Echipa Luceafărul Bucovina Suceava conduce autoritar Campionatul județean al juniorilor D. Formația pregătită de Constantin Dumistrăcel a dispus cu scorul de 2-0 de Rapid Suceava, într-un meci contând pentru etapa a IX-a. Golurile învingătorilor au fost marcate de același jucător, Cătălin Ungureanu, în minutele 9 și 46. „A fost un meci frumos, fără durități, un joc în care ambele echipe au încercat să practice un fotbal de calitate. Echipa noastră a avut o posesie superioară adversarului și ocazii mai numeroase de gol, care au fost irosite însă cu prea mare ușurință. Cred că victoria pe care am obținut-o este perfect meritată”, a declarat antrenorul Constantin Dumistrăcel.
Într-un alt meci, cu implicații majore în partea superioară a clasamentului, Sporting Suceava a dispus cu 4-1 de Bucovina Pojorâta. În ultimul meci al rundei, LPS Suceava s-a impus cu același scor 4-1, în jocul susținut, în deplasare, cu Bucovina II Rădăuți.
Clasament
1 Luceafărul Bucovina Suceava 9 8 1 0 45-3 25p
2 Bucovina Pojorâta 9 5 1 3 24-11 16p
3 Sporting Suceava 9 5 0 4 30-15 15p
4 Rapid CFR Suceava 9 4 1 4 20-13 13p
5 LPS Suceava 9 3 1 5 21-24 10p
6 Bucovina II Rădăuți 9 0 0 9 3-77 0p

Recomandări

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract