Fotbal – Juniori D

Luceafărul Bucovina Suceava a devenit favorită la calificarea la turneul zonal



Luceafărul Bucovina Suceava este aproape de calificarea la turneul zonal
Luceafărul Bucovina Suceava este aproape de calificarea la turneul zonal

Echipa de juniori D a clubului Luceafărul Bucovina Suceava a luat o opțiune serioasă pentru calificarea la turneul zonal după ce a dispus cu scorul de 6-3, în deplasare, de CSS Botoșani, în meciul tur din faza interjudețeană a competiției. Fotbaliștii pregătiți de Constantin Dumistrăcel și Claudiu Sevaciuc au început bine meciul, ajungând să conducă cu scorul de 2-1 la pauză, grație reușitelor semnate de Ungureanu și Năstase. În partea a doua, sucevenii au evoluat și mai dezinvolt, izbutind să se desprindă pe tabela de marcaj cu ajutorul golurilor marcate de Pandele și Negrea, de trei ori.
„A fost un joc spectaculos, cu execuții fabuloase, dar și cu greșeli incredibile. Sper ca acest rezultat, bun de altfel, să nu instaleze în gândirea jucătorilor ideea că suntem ca și calificați. Ne așteaptă un joc retur dificil, în care doar o eventuală relaxare a noastră poate pune sub semnul întrebării calificarea la faza zonală. Sper ca discuțiile din cadrul lotului cu privire la viitorul joc să trezească în acești copii responsabilitatea și implicarea de care avem nevoie pentru a câștiga,”a declarat antrenorul secund Claudiu Sevaciuc.
Luceafărul Bucovina a început meciul de la Botoșani în alcătuirea Iașinoschi – , Ostroschi, Breniuc, Huțu, Cimbru, Năstase, Negrea, Onuț, Pandele, Faliboga, Ungureanu. Pe parcursul jocului au mai intrat Vezeteu, Maftei, Vrânceanu, Andone și Petrescu.



Recomandări