LUCAVIȚA (II). În perioada 18 august – 28 septembrie 1782, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, Cârstian Chiriac declara că stăpânea „jumătate de Lucovița, parte care aparținuse familiei Mironescul, care îl cumpărase. Tatăl său, Gheorghe Cârstian, dădu fiicei sale o jumătate de Lucovița, dar murind ea fără urmași, această jumătate fu dată lui, anume Cârstian Chiriac; Ioan Drăghici stăpânea 5 jirebii și un sfert, patru jirebii și un sfert fiind reprezentate de zestrea soției sale, văduva lui Ioniță Stârce; Constantin Șuhan (Șahin) stăpânea 7 jirebii, pe care le-a primit zestre de la socrul său, Ioniță Stârce zis Cracalia, plus alte 6 jirebii, primite la schimb de la Ioniță Flondor, care le moștenea de la tatăl lui, Șerban Flondor, și din zestrea mamei sale, nepoată a lui Vasile Bainschi zis și Volcinschi; Toader Cojan stăpânea 2 jirebii, moștenite de la părinți, iar Ștefan Palușca, 4 jirebii, zestrea jupânesei lui, fata lui Ștefan Eremia, Cojan și Palușca fiind, conform declarației lor, urmași ai lui Miron Săvăscul; Constantin Volcinschi avea 2 jirebii, una primită de la tatăl său, Ștefan Volcinschi, fiul lui Strătulat, care o cumpărase de la Mănăilă Mălai, iar cealaltă jirebie fiind cumpărătură.
În 14 iunie 1815, feciorii lui Constantin și ai Ruxandrei Lepădatul, Vasile și Iordache, vindeau partea lor din Lucavița lui Constantin Grecul, soțul surorii lor, Maria, care va da moșia fetei sale, Safta, jupâneasa lui Gheorghi Manowarda, jumătate de moșie, în 20 septembrie 1819.
Costachi și Iordachi Chiriac, feciorii serdarului Cristian Chiriac, aveau să vândă jumătatea lor de sat, „din hotarul Mamorniței, până la Cosmin”, pentru 3.100 galbeni, armeanului Ștefan Miculi, în 25 mai 1835, care deja cumpărase, în 25 mai 1823, partea lui Costachi Chiriac și a jupânesei lui, Zamfira, fata lui Șerban Stârce, cu 200 galbeni olandezi.
În 10 iulie 1836, Ștefan von Mikuli cumpăra, cu 50 galbeni, și partea de sat a lui Iuon Tăutul și a jupânesei Casandra, fata lui Ilie și a Zoiței Cazacenco.
Biserica Sfântului Dimitrie din Lucavița de Sus a fost construită în 1757 și restaurată în 1845. Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Lucavița de Jos a fost construită în 1759 și restaurată în 1865. A treia biserică, cea din Cotul Bainschi, cu hramul Nașterii Sfintei Marii, avea să fie construită în 1894.
În 1843, biserica din Lucavița de Sus, cu 607 enoriași, patronată de familia MIKULI, îl avea paroh pe Vasilie Scraba, iar cea din Lucavița de Jos, cu 646 enoriași, inclusiv cei din Mamornița, patronată de aceiași familie Mikuli, îl avea preot administrator pe Nicolai Șandru. În 1876, cele două biserici, cu 1.641 enoriași, patronate de Jakob von Mikuli, aveau același paroh, pe Teodor Calinciuc. În 1907, patroni ai celor două biserici erau Penelope von Mikuli, născută Petrino, Lucia Fullek, născută Mikuli, Alice von Mikuli, Ioan și Sidonia Dihon, Ilie Giurumia și evreul Lazar Roth, iar paroh era Adrian Andronic, născut în 1871, preot din 1899, paroh din 1906, cantor fiind, din 1890, Ilie GIURUMIA, născut în 1858.
O școală cu 5 clase avea să fie inaugurată, în Lucavița, în anul 1893, cea din Cotul Bainschi, cu 2 clase, urmând a fi deschisă în anul 1897[1].
În 1890, Lucavița avea 1.605 locuitori, primar fiind Constantin Badiuc. George Șerbanovschi era învățător, Ioan Dihon – paroh, iar Ilie Giurumia – cantor bisericesc.
[1]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 15, 1876 p. 24, 1907 p. 54