LUCAVIȚA (I). Lucavița a fost atestată documentar în 30 martie 1643, când Isac Mironescul cumpăra de la Ion Ciolpan părți din Lucovița, următoarea menționare fiind făcută în 7 mai 1565, când Alexandru Lăpușneanu întărea lui Iordache Țura, portar de Suceava, și întregului neam țurănesc satele Mamornița, Lucovița și Molnița.
În 7 decembrie 1739, când se împart moșiile strămoșești între neamurile Gafenco, Ursuleț și Volcinschi, Nastasia Rugină, „partea lui Cârstian armașul este a patra parte din Lucovița”.
În 20 iunie 1760, Șerban Flondor mare medelnicer s-a jeluit lui Ioan Teodor Callimah Vodă că are o parte de moșie în Lucovița, partea de sus, pe care o împresoară răzeșii. Stâlpirea se va face, ca urmare a jalbei lui Flondor, în 11 mai 1672, în Lucavița de Sus primind 6 jirebii Miron Săvăscul, lângă jumătatea de sat a lui Cârsteiian Durașco, pe care deja o stăpânea Ioniță Stârce; Mănăilă Mălai avea 6 jirebii, din care vânduse 4 jirebii lui Ioniță Stârce, iar 2 jirebii, fiilor lui Ștefan Volcinschi; 6 jirebii ale lui Strătulat Volcinschi, au fost vândute de nepoții lui, Toader și Ioan, fiii lui Ion Volcinschi, lui Șerban Flondor și lui Dumitraș Bainschi, cumnatul lui Flondor; 8 jirebii și jumătate, ale lui Arseni Volcinschi, erau stăpânite de Constantin Volcinschi și de Constantin Holban și de jupâneasa Măriuța, fata lui Ion Volcinschi; 3 jirebii, ale lui Vasile și Tănasi Mitric, erau stăpânite de Șerban Flondor, „fiind neam de baștină”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Lucavița de Sus „48 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, Constantin LEPĂDATU și Ion DRĂGHINICI, 1 popă, ILAȘCU, 1 dascăl, ANDRIEȘ, 3 scutelnici, doi ai lui Drăghinici, Mihail rus și Nechita rus, al treilea, Alecsa rus, fiind al mazilului Constantin Lepădatu, și 3 jidovi, Șloma sin Froim, Haim sin Isac și Leiba sin Moisă. Satul mai avea și 38 birnici, și anume pe: Toader a pușcașului (PUȘCAȘ), Ștefan BAGU, Sandul pușcaș (PUȘCAȘ), Tofan zet pușcaș, Ștefan sin pușcaș, Neculai sin TOADER, Toader PALAGHIAN, Toader MĂRIUȚAN, Gavril brat lui, Tudosă sin TIMOFTII, Vasile IUTIȘ, Fedor rus, Mihail rotar, Vasile nepot lui TIMOFTII, Irimie SKALCO, Dumitrașco ROȘCA, Ștefan BORDIAN, Toader sin pușcaș, Tănase rus, Pricop sin MĂRUȚAN, Grigoraș sin GAFII, Georgii zet PALAGHII, Toader sin ego, Toader CIMPOEȘ, Ștefan cojocar, Neculaiu BĂTRÂN, Andrieș sin ego, Costandin brat ego, Grigoraș sin LOGHIN, Ion a MARII, Vasile BARBĂRASĂ, Georgii săcrier, Simion cumnat lui, Tanasii BURLĂ, Ostafi rus, Georgii morar și Vasile sin MĂRII.
În Lucavița de Jos existau 38 case, cu 2 popi, Vasile și Vasile BĂRAN, diacon, LUPAȘCUL, 4 scutelnici, Maftei rus, Vasile zet velnicer și Andrieș morar ai vahmistrului BANOVSKI și Ștefan ungurian, scutelnic al popii Vasile, 1 vahmistru, BANOVSKI, 1 jidov, Oron sin Strule, 3 văduve, Dochița, Anița și Irina, precum și 36 birnici, și anume: Ștefan OBADĂ, Ștefan CIUPE, Ion sin ANIȚII, Tănasă nepot lui COSTANDIN, Ion BORDIAN, Vasile HAUCĂ, Dumitrașcu sin OBADĂ, Tănasă sin COSTANDIN, Petre IFTIMII, Costandin ciobotar, Iftemi CIUPE, Irimie CIUPE, Pavel sin TUDISCĂI, Toader CIUPCAN, Vasile sin ANIȚII, Apostol sin SOFRONIEI, Grigorii sin prisăcar, Ion BARBĂRASĂ, Neculaiu prisăcar, Iurii brat ego, Grigori, Vasile prisăcar, Ion OBADĂ, Pătraș zet OBADĂ, Chiriac OBADĂ și Ion sin NECULAIU.
Aflat între Mamornița și Mologhia, rupt în două de granița dintre Moldova și Bucovina, satul Lucavița avea, în 1774, 40 de familii, iar în 1775, când încă nu se stabiliseră granițele, Lucavița de Sus avea 2 mazili, 1 popă, 37 țărani și 1 arnăut, iar Lucavița de Jos avea 2 popi, 32 țărani. În 1784, Lucavița Bucovinei avea 167 familii.
În satul Cotul lui Baenschi, moșie a lui Șerban Flondor și a răzeșilor, existau 17 case, în care locuiau 1 jidov, Moșkul sin Kelman, 10 scutelnici ai pisarului Ion FRUNZĂ, Ion baciul, Gavril sin CATRINII, Ion zet HRIBU, Neculai rus, Dumitrașcu, Prodan sin DORIANIUC, Costin, Ilii zet BOBOC, Mihai zet BOBOC și Sandul baciul, și 5 scutelnici ai lui Costandache ȘAHĂN, căpitan de volintiri, adică Tihon rus, Ștefan, Fedor, Ion SLAVNIC și Petrea nepot ego.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 381