LUCAVĂȚ (I). Istoria satului Lucavăț începe înainte de Descălecat, când un oarecare Pancu, tatăl lui Luca, defrișează pădurea pe malul stâng al Siretului Mare și întemeiază vatră de sat pentru sine și pentru ultimul său copil, așa cum era datina vremii, apoi urcă prin lunca Siretului și, dincolo de confluența acestuia cu pârâul Mihodra, ctitorește vatră de sat și pentru feciorul său, Luca.
Dintre feciorii lui Luca, se afirmă doi, Stan și Șerbco, prin slujbă credincioasă la Curtea lui Alexandru cel Bun. Prin urmare, voievodul întărește copiilor lui Stan (Iurie, Cozma și Motruna) și copiilor lui Șerbco (Simeon, Costea, Dieniș și Șandru), în 16 februarie 1428, „ocina lor… două sate, anume Lucaveț și Pancăuți și cu toate poienile și pădurile și cu pâraiele, și pe Siret în Sus, și cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”.
În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, „1-a biserică este în Lucavăț, cu popă”.
Înainte de ascensiunea incredibilă a neamului lui Luca, mai trebuie menționate două tranzacții, cea din 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader și surorile sale Ana, Gaftona și Toader, copiii lui Grama de Călinești”, cumpără, cu 150 galbeni, părțile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuței și ale lui Gheorghie, copiii Saftei, și ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toți nepoți ai Vasilinii, din satele Lucavăț, Bănila, Igești și Hliboca; cea din 30 martie 1643, prin care Ion Ciolpan, nepotul lui Ghenghe logofăt, vindea părțile sale de moșie din Lucavăț, pentru 150 taleri, lui Isac Mironescul, căpitan de Sinehău, fiul lui Miron Onciul și nepotul lui Onciul cel Bătrân, numit și Onciul Herțea.
Din acel Luca, feciorul lui Pancu, se trage neamul Lucavăț, care, ca neam încă țărănesc, obține uric, de la Alexandru Lăpușneanu, în 7 mai 1565, pentru satul străbunilor lor, iar ulterior pentru părți dintr-o mulțime de sate din nordul Moldovei, neamul lui Luca, Lucaviețchi, punându-se adesea în slujba Poloniei și dobândind ranguri nobiliare și în țara megieșă. Primii dintre aceștia sunt feciorii lui Dumitrașco de Lucavăț, Gavril și Vasile, care, în 4 februarie 1676 sunt înnobilați de Ioan Sobiecki și transformați în panii Gabriel și Basilius Lukawiecki. Ba chiar și Divanul Moldovei certifică, sub semnătura mitropolitului Dosoftei și a marelui logofăt Miron Costin, în 24 ianuarie 1681, cum că panii Gabriel și Basil Lukaviecki sunt și mari boieri moldoveni.
Dubla înnobilare prinde bine, de-a lungul timpului, moșiile celor doi nobili polono-moldoveni, Lucavăț și Bănila, fiind scutite de contribuții, în 14 septembrie 1690, din ordinul hatmanului Coroanei Stanislaus Iohann Iablonowski, și puse „sub scutul Regelui”, în 4 noiembrie 1691, de același mare hatman polonez.
Neamul lui Luca, feciorul lui Pancu, devenise unul puternic, dinamic și întreprinzător, cu mărturii dese ale schimbărilor de regimuri de proprietate.
În 17 aprilie 1696, Vasile Căzăcescul, Gavril Lucavețchi, Gheorghiță Onciulescul, Darie Onciulescul și Toader Bercea dăruiau mănăstirii Vijnița „den hotarul Lucavățului, o poiană, ci este în obârșie Mihoderca despre Vijniță”.
În 20 aprilie 1696, Mihalașco, nepotul lui Coste de Lucavăț vindea părțile sale de moșii din Lucavăț, Berhomet și „Pancoveț”, pentru 12 lei turcești, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”.
Micuța Brănzanul, fata lui Grigorie Căzacul și sora lui Vasilco de Lucavăț și a lui Constantin Chieșco, vindea fraților ei, în 2 iunie 1697, părțile ei de moșie, împreună cu cei doi vecini, Cosma și Ilie Paliceștii.
În 23 februarie 1698, Ian și Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucavețchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părțile lor de moșie din Lucavăț, Berhomete și „Pancești… cu vecini, cu tot, și cu lazuri, și cu tot vănetul, și poete căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuți, iobagii vânduți fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suș și Samson Holoșne și Gligore Androne.
În 26 iulie 1699, Chieșco de Lucavăț și marele șătrar Pavel Rugină, din Putila, își disputau, în fața Divanului lui Antioh Cantemir Vodă, posesia poienilor Conarca, Tovarnițul, Lubovcul, Troianul, Prislopul, Ciocălte și Ianciulova, iar la cercetarea cauzei, făcută de marele paharnic Pavel Ciocărtan și de marele stolnic Ienachi, sunt adunați, la Jadova, moșnenii Gheorghiță de Zamostie, Onciul de Vilauce, popa Matei din Carapciu, călărașii de Carapciu Ion Negru, Ștefan călăraș și Tănase Chihai, diaconul Ion Popovici, Ștefan Vlad de Jadova, curteanul Andronic Vlad, Isac Vlad, Radca și Racoce, feciorii lui Matei de Voloca, dar și feciorii lui Ciornohuz de Bănila, toți acești martori susținând că „Lucavățul este un sat vechi, din descălecatul țării, de la Dragoș Vodă”.
