Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, a cucerit trofeul Festivalului „Mărțișor Dorohoian”

Lucas Gabriel Moroșan, din Valea Moldovei, în vârstă de 10 ani, a cucerit Marele Trofeu al Festivalului Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian”, eveniment care urmărește valorificarea repertoriului românesc și încurajarea noilor generații de interpreți.

Elevul coordonat de prof. Marian Viorel Gogan, solist vocal în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, a interpretat piesa „Fântânile Albastre”, compozitor Horia Moculescu, versuri Marian Stere.

„O seară de neuitat, plină de emoție, muzică și bucurie! Pe scena Festivalului Național <Mărțișor Dorohoian>, talentul, munca și pasiunea au fost răsplătite cu una dintre cele mai frumoase realizări – câștigarea festivalului. Fiecare notă cântată a venit din suflet, iar emoția transmisă publicului a făcut ca acest moment să devină cu adevărat special.

Mulțumesc organizatorilor, juriului și tuturor celor care mă susțin și cred în acest drum frumos al muzicii. Acest premiu este o motivație și mai mare de a merge înainte cu aceeași dragoste pentru scenă și pentru cântec.

Mulțumesc domnului profesor Marian Gogan pentru îndrumare și susținere, pentru toată căldura și energia pozitivă și toată încrederea care mi-o transmite de fiecare dată.

Muzica, munca și credința pot transforma visurile în realitate”, a transmis micul artist.

Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, a cucerit trofeul Festivalului „Mărțișor Dorohoian”
Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, a cucerit trofeul Festivalului „Mărțișor Dorohoian”

Lucas s-a mai remarcat, la începutul acestui an, la concursul ”Românii au Talent”, unde a impresionat cu vocea și interpretarea sa juriul și a obținut patru de „Da”, cu care a trecut în etapa următoare a concursului. Copilul a cântat piesa foarte cunoscută: „House of the Rising Sun”.

Lucas muncește mult pentru a-și șlefui talentul, vocea, face repetiții zilnice și pune mult suflet în tot ceea ce face. Printre artiștii pe care îi admiră cel mai mult se numără Alex Maxim, Smiley, Theo Rose, Bruno Mars și Andra. Este susținut de părinți, frate, bunici și profesoara de canto, care îi spun mereu că dacă va munci, va reuși.

Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, a cucerit trofeul Festivalului „Mărțișor Dorohoian”
Lucas Moroșan, din Valea Moldovei, a cucerit trofeul Festivalului „Mărțișor Dorohoian”

Recomandări

Daria Domnica Rusu, în vârstă de 9 ani, din Cajvana, a trecut în etapa următoare a concursului „Românii au Talent” cu un moment folcloric

„Mărțișor de suflet”, spectacol caritabil dedicat artei și solidarității, la Căminul cultural din Marginea

Înscrieri pentru Festivalul-Concurs de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”, ediția a XXXIV-a