LUCĂCEȘTI. Satul Lucăcești este atestat documentar în 3 decembrie 1462, când, pentru că se pierduseră uricele lui Drăgoi Viteazul pentru satele Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani, Ștefan cel Mare întărește aceste moșii lui Lațco, ginerele lui Romașco și, deci, nepotul lui Drăgoi Viteazul. De la Lațco, moșia trece la Vasutca, sora lui, jupâneasa lui Stanciul aurarul, care obține uric în 24 septembrie 1498.
În 5 aprilie 1558, nepoții Vasutcăi și ai lui Stanciu aurarul, monahul Teodosie și sora lui, Odochița (copiii lui Drăgoi, feciorul Vasutcăi), dăruiesc mănăstirii Voroneț „un sat, anume Drăgoești, după uricele de întărire pe care le-a avut moașa (N.N.: în sensul de bunică) lor, Vasutca, precum și satele Lucăcești, Botești și Căcăceani.
Destinul Lucăceștilor este, apoi, același cu al satului Măzănăiești, din care face parte și după organizarea comunelor (1785) în Bucovina.
Biserica Sfântului Dimitrie din Lucăcești a fost construită în 1890 și sfințită 1891.
O școală cu o clasă a fost deschisă, la Lucăcești, în anul 1895[1].
În 1903, s-a înființat la Lucăcești o bancă populară proprie, condusă de învățătorul Leon Turturean și de primarul Andrei Paico.
[1]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 99