Luca, sfântul călător spre Emaus

Biserica Ortodoxă pomenește astăzi pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, pe Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân, pe Sfântul Cuvios Iulian, pe Sfântul Mucenic Mnason, episcopul Ciprului, pe Sfinții Mucenici Gavriil și Cirmidol, pe Sfânta Marea Muceniță Zlata din Macedonia și pe Sfântul Petre Cetinski, mitropolitul Cerno-Gorei.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a născut într-o familie păgână din Antiohia Siriei. Înainte de a primi sfântul botez a fost prozelit iudeu, lucru dedus și din mulțimea cunoștințelor sale despre obiceiurile iudaice. Cunoștea limba greacă, ebraică, egipteană și latină; a fost doctor și pictor. A făcut parte din cei 70 de apostoli ai Domnului (Luca 10, 1) și în ziua Învierii se afla pe calea spre Emaus împreună cu Cleopa, când Mântuitorul S-a apropiat de ei și le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru?”, iar ei au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în cuvânt și în faptă (…) cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri” (Luca 24, 17-20).
După răspândirea Apostolilor în lume pentru propovăduire, Sfântul Luca se afla în orașul Beoția (Grecia), iar mai târziu îl însoțește pe Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie misionară (49-52) din Troia până în Filipi (Faptele Apostolilor 16, 11-12), apoi și în a treia călătorie (53-58) din Ahaia în Asia Mică (Faptele Apostolilor 20, 1-16). Evanghelistul Luca a fost ucenicul cel mai apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Chiar în timpul celor doi ani de întemnițare a acestuia în Cezareea Palestinei, Luca era cu el, iar când Pavel a fost trimis la Roma să fie judecat, a călătorit împreună și a rămas cu el (Faptele Apostolilor 27, 1-31).
Este autorul Evangheliei a treia și a Faptelor Apostolilor. Istorisirea lui dovedește o cultură literară mult superioară față de aceea a lui Matei și Marcu. Aduce și multe noutăți, pe care probabil le-a aflat de la Sfânta Fecioară Maria.
Și-a încununat propovăduirea cu sfârșit mucenicesc în Peloponez, lucru arătat și de martirologiul african din secolul al V-lea. În anul 357, Sfântul Artemie Duxul, cel care a fost legatus augusti în Egipt, a mutat, din porunca împăratului Constanțiu, moaștele Sfinților Apostoli Luca, Andrei și Timotei din Ahaia în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde se află îngropat și împăratul Constantin cel Mare, ctitorul ei.
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân
A fost originar din orașul Anazarab (Cilicia – Asia Mică) și a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuției împăratului Dioclețian, din porunca guvernatorului Lysias, cel ce a ucis și pe Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian. După ce a fost supus supliciilor și îndemnat să apostazieze de la dreapta credință, Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân a suferit în cele din urmă moarte martirică.
Sfântul Cuvios Iulian
A trăit într-o peșteră din Mesopotamia, lângă râul Eufrat, și apoi în Muntele Sinai, unde a zidit o biserică chiar pe locul unde Moise a primit poruncile lui Dumnezeu, biserică ce există și astăzi. Pentru înțelepciunea lui i se mai spune și „Sabas”, adică „Bătrân” (în limba siriacă). În vremea persecuției împăratului Iulian Apostatul (361-363), Cuviosul Iulian a văzut cu duhul sfârșitul acestuia în lupta cu perșii, iar după câțiva ani, când patriarhul Meletie al Antiohiei a fost alungat de către ereticii arieni, Sfântul Cuvios Iulian i-a înfruntat pe aceștia și pe împăratul Valens (364-378). Sfântul Ioan Gură de Aur l-a lăudat pe Cuviosul Iulian pentru virtuțile și darurile cu care și-a îndrumat și povățuit ucenicii până la sfârșitul vieții. (diac. George ANICULOAIE )