Acum câteva zile, la Sheffield, s-a încheiat o nouă ediție a Campionatului Mondial de Snooker, una în care noi, fanii lui Ronnie O’Sullivan, așteptam ca el să rupă egalitatea care-l leagă de Steven Hendry, amândoi având câte 7 titluri mondiale, și să se cocoțezesingur pe locul cuvenit celui mai bun, mai spectaculos (și mai dement, dar asta-i altceva!) dintre toți jucătorii de snooker. N-a fost să fie nici de data asta, după primele două tururi în care se părea că totul decurge în favoarea lui, Ronnie pierzând în sferturi de finală în fața lui Luca Brecel într-un fel în care numai el putea să o facă: a condus cu 6-2 după prime sesiune, și-a păstrat avantajul după a doua, intrând în sesiunea decisivă cu scorul de 10 – 6 și având așadar nevoie de încă 3 frame-uri, meciul disputându-se în formula „primul la 13”. Numai că Ronnie, așa cum îl știm, a „reușit” o nefăcută antologica, pierzând în ultima repriză7 din 7 frame-uri și implicit meciul cu 13 – 10! Am crezut că e o întâmplare, din cele prea multe cu care ne-a obișnuit deja Ronnie, numai că Brecel, care nu jucase nemaipomenit nici până atunci, a început să creadă că se poate, drept pentru care în semifinala l-a bătut chinuit, cu 17-15, pe chinezul Jiahui, iar finalacontra veteranului Selby (și el campion mondial, dar doar de 4 ori) și-a adjudecat-o calm, cu o siguranță neobișnuită, inclusiv după ce Selby produsese și el un eveniment de senzație: a reușit break-ul maxim, lucru petrecut pentru prima oară în întreaga istorie a finalelor campionatelor mondiale! La 28 de ani, Brecel devine campion mondial, dar îndrăznesc să afirm că nu va mai repeta vreodată performanță. Și sunt gata să pariez pe oricât că Ronnie va câștiga cândva și al 8-lea titlu.