Luați-vă noile carnete de șofat pe loc!

Marele pamfletar Tudor Arghezi povestește precum că șoferia nu se mai ia, ca examen, presupun, pentru a umbla, ci pentru a învăța să ieși din blocaj. El se plângea că nu poți depăși fiindcă vin mereu unii din față. Ceva de genul ăsta, dacă-mi aduc bine aminte. Eu aș adăuga că azi, examenul de șofer ar trebui să fie exclusiv psihologic, al răbdării de a sta înțepenit. Înveți – și te supui examinării – nu pentru a arăta cum zburzi tu pe patru roți, ci cum staționezi, cuminte, la coadă, pe cauciucuri. Țeava de eșapament a mașinii din față, neclătinată ca și țeava curului mașinii tale, care suflă în nasul parbrizului celui dindărăt, trebuie să-ți devină obișnuință, peisaj, viață, relief natal. Examenul constă în capacitatea de a nu da în streche și de a răbda pe loc fără să-ți pierzi mințile. Proba fundamentală e, dacă te prinde menghina și stai patru ore strâns între mașina din față și mașina din spate, la rându-ți fiind spatele unei mașini și fața alteia, să nu faci explozie ca un pneu. Să te uiți calm și imbecil în dosul fumegând al antemergătorului care-i și el antestătător. Să te uiți, să nu înjuri, iar dacă te nimerești în pasajul X, constrâns la disciplina unei peșteri, betonat pe toate părțile, să răsufli ordonat și să nu țipi. Oricum nu te aude nimeni, iar telefonul mobil e inutil. Orice întâlnire e anulată de la sine. Dacă-ți vine să faci pipi, nu poți abandona automobilul, că se poate nimeri să plece neanunțat coloana. Așa că rabdă, iar când nu mai poți, slobozește-te ușurat de presiuni în nădragii fără pampers. Dacă miliția nouă te-a obligat la trusă medicală, pune cu de la tine putere și o oliță sau un pampers dublu, fiindcă eventualitatea blocajului fără ieșire și fără boscheți pe margini a devenit din întâmplare necesitate.
Domnilor aspiranți la carnetul de șofer, învățați mai întâi tehnicile de staționare și mângâierea nervilor pentru supraviețuire! La începuturile ei, mașina era pentru umblat. Acum e pentru staționat cu motorul rulând pe loc, în mecanica lui circulară. Cineva m-a sfătuit acum un veac să nu intru cu automobilul în Roma, că m-am fript. N-ai, mi-a zis el, unde parca. Dacă intri, așa ieși. Vreau să văz, am zis, Columna lui Traian! Imposibil, mi-a răspuns! Lasă mașina la marginea orașului, la o distanță de 20 de kilometri și vino pe jos. Ajungi mai iute, iar odată ajuns, poți s-o vizionezi. Un sfat similar înaintez gratis viitorilor șoferi care dau examen de mers, când ar trebui să dea examen de stat: nu intrați în București, nu plecați – cum au plecat unii de Ziua Națională pe Valea Prahovei și s-au găsit în același loc a doua zi, când serba Tăriceanu ziua care trecuse în Senat! Dacă intrați în automobil, luați-vă hrană pentru o săptămână și provizii de apă ca pentru cutremur, chiar dacă plecați în același oraș, pe strada de după colț. Scrieți-vă într-însul testamentul. Nu programați întâlniri mai degrabă de un an. Când zici ne vedem mâine la Ceas, la Universitate, celălalt să priceapă că e vorba de mâinele de peste un an.