Luați aminte, fiți chibzuiți!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Moise, Cap. IV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 330
„(Dreapta judecată) este numită de asemenea și cârmă a vieții noastre prin cuvintele: «Cei care n-au cârmă cad ca frunzele». Aceasta se numește în Sfânta Scriptură foarte bine și chibzuință, fără de care nu ni se îngăduie să săvârșim nimic; astfel încât nici măcar vinul duhovnicesc, «care veselește inima omului», nu-l putem bea fără chibzuință, și de asemenea: «Ca o cetate neînconjurată de ziduri și dărâmată, așa este bărbatul care nu lucrează ceva cu chibzuință». Cât de primejdioasă este pentru monah lipsa dreptei judecăți o arată acest exemplu, prin care este comparată cu o cetate distrusă, fiind lipsită de ziduri. În aceasta constă înțelepciunea, în aceasta inteligența și bunul-simț, fără de care nu putem nici construi casa noastră lăuntrică, nici aduna bogății duhovnicești, potrivit cuvintelor care spun: «Cu înțelepciune se clădește o casă, cu inteligență de asemenea se ridică, cu bun simț li se umplu tuturor magaziile cu toate bogățiile prețioase și bune». Aceasta este, vă spun, hrana cea bună, pe care n-o pot lua decât cei desăvârșiți și sănătoși, potrivit acestor cuvinte: «Hrana cea bună este a celor desăvârșiți, a acelora care au inteligența deprinsă să deosebească prin dreapta judecată binele de rău». Ne este atât de necesară și de utilă dreapta judecată, încât aceasta este socotită la fel cu cuvântul lui Dumnezeu și cu virtuțile Lui, precum spun cuvintele: «Viu este cuvântul lui Dumnezeu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, care străbate până la despărțirea sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei și este judecător al simțurilor și cugetelor inimii». Prin acestea se afirmă foarte limpede că nu poate exista în mod desăvârșit nici o virtute fără harul dreptei judecăți. (…) Astfel că dreapta judecată este obârșia tuturor virtuților, paza și măsura lor.”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)