Minihandbal

LPS Suceava s-a calificat la turneul final al naționalelor de junioare cinci

Cele mai mici dintre handbalistele Liceului cu Program Sportiv Suceava au reușit să se califice în ultima fază a Campionatului Național de Minihandbal, după ce au ocupat locul trei la turneul semifinal pe euroregiunile RO1 și RO2, ce s-a desfășurat la Onești.
Sportivele pregătite de profesorii Gheorghe Gheorghiu au început bine grupa și au câștigat prima confruntare cu scorul de 18 – 13, în compania echipei CSȘ Galați. Sucevencele au continuat evoluția bună și în al doilea meci, pe care l-au câștigat cu 16 – 8 în fața adversarelor de la LPS Vaslui. În ultimul meci al grupei, LPS Suceava a pierdut disputa cu United Galați, scor 9 – 16, eșec ce le-a privat de jucarea finalei mari.
Clasată pe locul doi în grupă, echipa suceveană a jucat finala mică în compania gazdelor de la OK Sport Onești și a terminat pe locul trei turneul semifinal, grație victoriei cu 14 – 13 din acest ultim meci. Pe lângă calificarea la turneul final, echipa LPS Suceava a avut și trei jucătoare premiate individual: Denisa Fecioru a fost declarată golgheterul competiției, Emilia Crusninschi a fost cea mai tehnică jucătoare, iar Maria Moțcu a fost cea mai tânără jucătoare. Din lotul sucevean au mai făcut parte și Teodora Spoială, Anda Mihalache, Simona Pop, Sara Cota, Miruna Vărzaru, Miruna Grosu, Ioana Țurcă, Adriana Casoschi și Bianca Curpan.
„Mulțumim părinților, conducerii Școlii Gimnaziale «Ion Creangă»și Liceului cu Program Sportiv Suceava, precum și Direcției Județene de Sport și Tineret Suceava, fără sprijinul cărora nu am fi putut obține rezultatele din ultimii doi ani”, a declarat profesorul Gheorghe Gheorghiu, cel care este ajutat de colegul său Ilie Pâțu.

Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului