Handbal – juniori II

LPS Suceava, la un pas de turneul semifinal



Zilele acestea, sala de sport a Liceului cu Program Sportiv găzduiește cel de-al IV-lea turneu din seria A a Campionatului Național de Handbal pentru Juniori II. În primul meci disputat miercuri dimineață, echipa LPS Suceava, antrenată de Petru Brîndușe, s-a impus fără probleme pentru a patra oară în acest campionat în fața celor de la LPS Roman, scor 33 – 25, o echipă totuși imprevizibilă, capabilă de surprize în orice moment și asta deoarece nu are nu stil anume de joc. Miercuri seară, tinerii handbaliști suceveni au întâlnit prima clasată, formația Fortuna Chișinău, ce are în componență numai sportivi ai centrului olimpic din Republica Moldova. După o primă repriză echilibrată, LPS Suceava a pierdut partida la trei goluri diferență, scor final 23 – 26, după ce la pauză cele două echipe erau la egalitate, 11 – 11. Cu toate că sunt pe primul loc, moldovenii nu au drept de participare la turneul semifinal, ei înscriindu-se în campionatul României doar pentru a face jocuri. Ieri la amiază, elevii antrenorului Petru Brîndușe au obținut cea de-a doua victorie la acest turneu, în fața următoarei clasate, LPS Piatra Neamț, scor final 28 – 22. „În toate meciurile de la acest turneu, prima repriză a fost una echilibrată, asta pentru că echipele sunt mai proaspete și cunosc deja stilul adversarului. Dacă vom câștiga și celelalte două meciuri pe care le avem de jucat, pot spune că suntem ca și calificați la turneul semifinal. Din păcate ne lipsește cel mai bun jucător, portarul Alin Ilie, cel care este la Centrul Național Olimpic de Excelență de la Sighișoara și nu are drept de joc în aceste turnee, dar poate reveni în următoarele faze ale competiției”, a declarat antrenorul LPS Suceava, Petru Brîndușe. Ieri seară, sportivii suceveni urmau să joace în compania celor de la LPS Botoșani, iar astăzi de la orele 12.00 vor întâlni principala contracandidată la locul I, LPS Iași.
Clasament la zi:
1. Fortuna Chișinău 18 15 2 1 474 – 350 32*
2. LPS Iași 18 11 2 5 367 – 349 24
3. LPS Suceava 18 10 3 5 415 – 389 23
4. LPS Piatra Neamț 18 7 0 11 437 – 455 14
5. LPS Roman 18 5 0 13 353 – 489 10
6. LPS Botoșani 18 2 1 15 388 – 482 5
*Echipa Fortuna Chișinău nu are drept de participare la turneul semifinal



Recomandări