Volei, cadeți

LPS Suceava încheie sezonul regulat cu o victorie



Echipa masculină de volei cadeți a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a terminat sezonul regulat cu o victorie pe terenul ultimei clasate, CSȘ Galați, scor pe seturi 3 – 1. Deși jucau în fața unei echipe care nu a reușit nici un punct în acest sezon, sportivii pregătiți de Vasile Moșuc și Teodor Tamaș au avut destule probleme în acest meci, mai ales în seturile trei și patru. Sucevenii au început foarte bine partida și s-au impus în primele două seturi cu 25 – 16 și 25 – 11. În setul trei, LPS Suceava a picat și a fost condusă cu 8 – 0, în final, gazdele impunându-se cu 25 – 18. Setul patru a fost și cel mai disputat, sucevenii reușind să-și adjudece victoria, după 27 – 25.
„Evoluția oscilantă din acest campionat s-a repetat și în meciul de la Galați, unde în setul trei am clacat inexplicabil și jocul nu a mai mers. Din fericire, ne-am revenit în setul patru și am câștigat, chiar dacă destul de greu. Cu ajutorul acestei victorii ne-am clasat pe locul doi, fapt ce ne dă posibilitatea să participăm la turneul semifinal”, a declarat antrenorul Vasile Moșuc.
Voleibaliștii suceveni vor participa la turneul semifinal în perioada 23 – 25 martie, în una din cele șase grupe de patru echipe, din care va pleca mai departe la turneul final doar prima clasată. Până atunci, sucevenii au o lună de pregătire în care și-au propus să facă mai multe meciuri în compania echipei LPS VCM Piatra Neamț, care s-a calificat de pe locul trei din grupă, dar și în compania juniorilor I de la LPS Suceava, echipă pregătită tot de Vasile Moșuc.



Recomandări