Formația LPS Suceava conduce Seria a II-a a Campionatului județean de juniori B1. Echipa antrenată de Andrei Ițco este urmată în clasament de CSS Rădăuți și Progresul Frătăuții Vechi.
„Mă bucur că reușim să participăm cu succes, cu grupele de 2005 și 2006 în campionatul B1, acolo unde avem parte de adversari cu doi sau chiar trei ani mai mari, această competiție fiind dedicată jucătorilor născuți în anul 2003. Ba mai mult, am reușit să ne clasăm pe primul loc la sfârșitul turului de campionat, unde am marcat 22 de goluri, primind doar unul singur. Am încredere că după perioada de pregătire din iarnă, vom face o figură la fel de frumoasă și în returul campionatului. Felicitări copiilor pentru evoluție și pentru rezultatele obținute! Mulțumim conducerii Liceului cu Program Sportiv pentru sprijinul acordat”, a declarat profesorul Andrei Ițco.
Gruparea LPS Suceava a folosit în sezonul de toamnă următorul lot de jucători: Matei Cuciureanu, Emanuel Sahleanu, Bogdan Bujoreanu, Casian Sandu, Codrin Rotaru, David Gafencu, David Diaconu, Ianis Smocot, Alexandu Gulei, Alexandru Ionescu, Costinel Dobresenciuc, Ronyn Molorciuc, Iulian Recolciuc, Andrei Prelipcean, Robert Cucoș, Eduard Aparaschivei, Codrin Nica, Raul Rarica, Ionuț Nuțescu, Andy Moroșan și Vlad Serediuc.






