Fotbal – Campionatul Național de juniori A

LPS Suceava e în obiectiv



Profesorul Ioan Radu este mulțumit de parcursul înregistrat de echipa sa în prima parte a campionatului
Profesorul Ioan Radu este mulțumit de parcursul înregistrat de echipa sa în prima parte a campionatului

Formațiile participante în Campionatul Național al juniorilor A au intrat în vacanță odată cu disputarea meciurilor din etapa a XV-a. Dintre echipele sucevene angrenate în competiție, cel mai bine s-a prezentat gruparea LPS Suceava, care s-a clasat pe locul al cincilea la finalul sezonului de toamnă.
„Sigur că nu vorbim despre locul unu sau doi, însă ținând cont că marea majoritate a echipelor din serie beneficiază de condiții de pregătire și de joc incomparabil mai bune decât noi, consider că trebuie să fim mulțumiți cu ce am realizat până acum. În ciuda acestor lipsuri, am observat o mare dorință de a se antrena și de a progresa la acest grup de jucători, care se pregătesc deja de patru ani împreună. La capitolul remarcări, doresc să-i nominalizez pe Eusebiu Mercaș, Cosmin Papaghiuc, Toma Niga, Pavel Elisei, Alexandru Nechifor sau Ovidiu Ureche”, a declarat profesorul Ioan Radu. Directorul de la Liceul cu Program Sportiv a mai dezvăluit că nu-și poate propune cu această echipă să lupte pentru locul întâi, obiectivul realist fiind o clasare între primele șase și participarea în play-off.
Rapid Suceava, cealaltă echipă din județ participantă în competiție, va ierna pe locul 12.
Clasament
1. LPS Iași 15 12 3 0 65-8 39
2. LPS Roman 15 11 1 3 45-19 34
3. FC Ceahlăul Piatra Neamț 15 10 1 4 56-27 31
4. Dinamo Onești 15 9 4 2 41-14 31
5. LPS Suceava 15 9 2 4 39-21 29
6. CSMS Iași 15 8 1 6 50-19 25
7. CSS Botoșani 15 8 0 7 49-40 24
8. ASC Bacău 15 7 3 5 29-20 24
9. FC Botoșani 15 6 4 5 26-24 22
10. ACS Ceahlăul 05 Piatra Neamț 15 6 0 9 35-28 18
11. LPS Bacău 15 5 3 7 26-26 18
12. Rapid Suceava 15 2 0 13 11-65 6
13. FCM Dorohoi 15 1 0 14 15-89 3
14. LPS Piatra Neamț 15 0 0 15 5-92 0



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)