Volei, juniori II

LPS Suceava a reușit să învingă una din favoritele la medalii la turneul final de la Dej



LPS Suceava a reușit să învingă una din favoritele la medalii la turneul final de la Dej
LPS Suceava a reușit să învingă una din favoritele la medalii la turneul final de la Dej

Județul Suceava are două reprezentante la turneul final al Campionatului Național de Volei pentru juniori II ce a început de miercuri la Dej, echipa Liceului cu Program Sportiv Suceava, antrenată de Tudor Orășanu, și cea a Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, pregătită de Marius Stan. Miercuri, în prima zi a turneului, ambele echipe au pierdut, fălticenenii cu 1 – 3 la seturi în meciul cu CSȘ 2 Baia Mare și LPS Suceava cu 0 – 3, în disputa cu principala favorită la titlul de campioană, echipa gazdă, LAPI Dej. Echipa pregătită de Marius Stan a început bine partida cu băimărenii și a câștigat primul set cu 26 – 24, dar mai apoi a greșit foarte mult și a pierdut următoarele două seturi la 15 și la 16, evoluând fără libero-ul Fabian Todică, ce a făcut o entorsă la gleznă. În setul patru, la scorul de 24 – 24, fălticenenii au greșit serviciul și mai apoi au atacat în tija fileului, pierzând meciul cu 1 – 3 la seturi. Sucevenii lui Tudor Orășanu, prezenți pentru prima dată la un turneu final, au pierdut cu 0 – 3 în fața celei mai bune echipe a turneului final, LAPI Dej. Ieri, LPS Suceava a reușit să spargă gheața și să se impună în fața uneia din candidatele la o medalie, CSȘ 2 Baia Mare, în setul decisiv. Sucevenii au jucat foarte bine primele două seturi și s-au impus la 15 și 25, dar mai apoi au cedat în următoarele două acte la 17 și la 14. În setul decisiv, elevii antrenorului Tudor Orășanu s-au mobilizat mult mai bine și au încheiat partida după 15 – 8 în tie-break.
„Echipa noastră e la primul turneu final și după ce-am condus cu 2 – 0 în meciul cu Baia Mare, jucătorii au avut o scădere în joc, dar mă bucur că s-au mobilizat în setul decisiv și au câștigat în fața unei echipe ce a venit cu gândul să câștige aurul național. În continuare îmi doresc să jucăm cât mai bine și orice set sau meci câștigat este un bonus pentru noi, obiectivul fiind deja îndeplinit. Este foarte important să nu picăm fizic și să ne luptăm până la capăt”, a declarat antrenorul sucevean, Tudor Orășanu.
În al doilea meci al zilei, CSȘ „Nicu Gane” a cedat cu 0 – 3 la seturi în disputa cu CTF Mihai I București.
Astăzi, în etapa a treia din cele cinci, sucevenii vor juca în compania echipei CTF I București, iar fălticenenii cu CNNT Craiova.



Recomandări