Rugby, under 18

LPS Suceava a început returul cu o victorie la scor cu punct bonus



Echipa sub 18 ani a LPS Suceava este cu un pas la turneul final al Campionatului Național de Rugby
Echipa sub 18 ani a LPS Suceava este cu un pas la turneul final al Campionatului Național de Rugby

Aflată în cărți pentru calificarea la turneul final al Campionatului Național de Rugby sub 18 ani, echipa Liceului cu Program Sportiv Suceava a început returul cu o victorie categorică pe terenul ultimei clasate, RC Brăila. Sucevenii pregătiți de antrenorul emerit Dumitru Livadariu au dominat partida de la Brăila la toate capitolele, atât în margini, pe pachetul de înaintare, cât și pe linia de trei sferturi. LPS a deschis scorul după numai trei minute cu ajutorul unui eseu, iar la pauză avea deja un avantaj liniștitor, dar și punctul bonus, scor 28 – 0.
În partea a doua, jocul a curs în aceeași direcție, spre terenul de țintă al brăilenilor, sucevenii dublându-și aproape avantajul până la final, scor 55 – 0. În această dispută, Vasilică Ivanov a reușit trei încercări, Sebi Beldiman și-a trecut în cont două eseuri și trei transformări, Andrei Portariu, Gabriel Acălinei, Răzvan Serediuc și Gabriel Tăuteanu au reușit câte un eseu fiecare, iar Edi Alucăi a bifat două transformări după eseu.
„Mă bucur că am început returul cu o victorie care ne consolidează poziția a treia în clasament. A fost un joc la discreția noastră, în care sportivii au respectat sarcinile și tactica de joc, fapt ce-mi dă speranțe pentru partidele ce urmează până la finalul campionatului. Vreau să remarc evoluția foarte bună a lui Cristi Sandu, un jucător din linia a doua a grămezii ce are 1,95 metri și care are doar trei luni de zile de când practică rugby-ul. Avem o generație foarte bună și sper să continuăm seria victoriilor și în final să facem o figură frumoasă în ultimul act al competiției”, a declarat antrenorul sucevenilor, Dumtru Livadariu.
LPS Suceava a deplasat la Brăila un lot de 22 de jucători format din Tiberiu Timoficiuc, Andrei Zaharia, Răzvan Serediuc, Gabriel Tăuteanu, Cristi Sandu, Mircea Nistor, Sebastian Rusu, Andrei Portariu, Sebi Beldiman, Dumitrel Giurcă, Laurențiu David, Andrei Custrin, Florin Zimbru, Vasilică Ivanov, Gabriel Acălinei, Edi Alucăi, Mihăiță Corhan, Sebastian Mânzâlică, Emanuel Lelcu, Florin Bostan, Alexandru Țârdea și Mihai Netbai.
Din păcate, în această deplasare s-a accidentat la genunchi unul dintre jucătorii importanți ai echipei, Laurențiu David, sportiv care urmează să fie supus unor investigații pentru a afla exact ce problemă are.
Duminică, de la ora 10.00, sucevenii vor evolua pe teren propriu în compania principalei contracandidate la locul trei, Stejarul Buzău. Dacă se păstrează pe unul din primele trei locuri, sucevenii vor participa în ultima fază a competiției, turneul final, ce va avea loc la mijlocul lunii iunie, la Mangalia.
Clasamentul seriei Moldova
1. CSS Unirea Iași 8 7 0 1 392 – 32 6 34
2. CSS Bârlad 8 7 0 1 266 – 58 5 33
3. LPS Suceava 8 6 0 2 202 – 60 6 30
4. RC Stejarul Buzău 7 4 0 3 120 – 123 3 19
5. CTTV Galați 7 3 0 4 138 – 69 4 16
6. CSS Tecuci 8 3 0 5 115 – 188 1 13
7. LPS Focșani 8 1 0 7 58 – 370 1 5
8. RC Brăila 8 0 0 8 3 – 394 0 -1



Recomandări

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale