Cei mai mari dintre handbaliștii Liceului cu program Sportiv Suceava, juniorii I au reînceput competițiile oficiale cu o victorie clară în deplasare, pe terenul echipei similare din Botoșani, scor 44 – 34. Aflați în cărți pentru calificarea la turneul semifinal, sportivii pregătiți de antrenorul Bogdan Macovei au început mai greu această partidă, mai ales în apărare, acolo unde au încasat destul de ușor majoritatea golurilor reușite de gazde, astfel că la pauză au intrat la vestiare la egalitate cu botoșănenii, scor 18 – 18. În partea a doua a meciului, jocul sucevenilor a avut o altă față, LPS-ul reușind să se desprindă decisiv și să câștige în final la o diferență de 10 goluri, una care îi ajută și în clasament la capitolul goleveraj, în caz de egalitate la finalul turului. Mai mult, în evoluția echipei s-a cunoscut destul de mult faptul că patru dintre componenții lotului, Burlacu, Târzioru, Iriciuc și Cămilari evoluează și la seniori, la echipa a doua a Universității Suceava, acolo unde au căpătat o experiență ce-i ajută să abordeze meciurile de la juniori din altă perspectivă.
„Am început acest meci destul de greu și am primit destule goluri, imediat după ce marcam. Din fericire băieții s-au trezit în repriza a doua și cu o apărare mult mai bună am reușit să ne impunem în final. S-a cunoscut și faptul că patru dintre ei joacă și la seniori, circulația balonului fiind una mult mai bună când au fost în teren”, a declarat antrenorul Bogdan Macovei.
Din lotul pe care sucevenii l-au deplasat la Botoșani au făcut parte sportivii, Florin Maierean, Alexandru Ștefan, Cătălin Spiridon, Marian Cămilari, Cristian Iriciuc, Cristian Meliș, Adrian Târzioru, Gabriel Burlacu, Daniel Matei, Sandu Zulaș, Mugurel Penciuc, Ionuț Grețcan, Marian Scorobohaci și Ștefan Constantinescu. După această a doua etapă din returul Campionatului Național de Handbal pentru juniori I, LPS Suceava mai are de disputat cinci etape până la turneul semifinal, după nouă runde aflându-se pe poziția a doua în clasament cu 12 puncte din șase victorii.
Clasamentul seriei A
1. CSȘ Bacău 9 9 0 0 344 – 227 17
2. LPS Suceava 9 6 0 3 322 – 263 12
3. LPS Piatra Neamț 9 6 0 3 327 – 270 12
4. LPS Vaslui 9 5 0 4 223 – 251 10
5. Școala Nr. 3 Adjud 9 4 1 4 274 – 262 9
6. LPS Iași 9 3 0 6 250 – 248 5
7. LPS Botoșani 9 2 1 6 265 – 299 5
8. LPS N. Comaneci Onești 9 0 0 9 228 – 413 -4
Echipa LPS N. Comaneci Onești penalizată cu 4 puncte pentru nerespectare cerințe vârstă
Echipa LPS Iași penalizată cu 1 punct pentru lipsă asistență medicală
Echipa CSȘ Bacău penalizată cu 1 punct pentru nerespectare cerințe de talie
Handbal, juniori I
LPS Suceava a început anul cu o victorie la Botoșani
