Echipa de handbal juniori III a Liceului cu Program Sportiv Suceava continuă cu succes lupta pentru o clasare cât mai bună la finalul sezonului regulat. În weekend, tinerii handbaliști pregătiți de antrenorul Răzvan Bernicu au evoluat la turneul doi din seria I a Campionatului Național chiar în fața propriilor susținători, la sala de sport de la LPS. Sucevenii au început turneul de acasă cu derbiul grupei în compania echipei similare a LPS Piatra Neamț, formație ce până înaintea acestei confruntări era pe primul loc. LPS Suceava a început mai timid acest meci, dar pe parcurs a echilibrat jocul și a recuperat din diferență, mai ales pe final, când de la scorul de 16 – 18 a marcat de cinci ori la rând și s-a impus cu scorul de 21 – 18, victorie cu care a trecut în fruntea clasamentului. Vineri seară, în al doilea meci, sucevenii au obținut a doua victorie, 25 – 18 cu LPS Iași, după ce la pauză aveau un avantaj de opt goluri, scor 16 – 8. Sâmbătă, în singurul meci disputat, LPS Suceava a bifat și cea mai categorică victorie, 29 – 9, la pauză având un avantaj de 10 goluri, 15 – 5. Ultimul meci a fost unul cu emoții pentru elevii lui Răzvan Bernicu, în fața unei echipe LPS Vaslui ce are în componență mai mulți jucători de talie, ce au aruncat foarte bine de la 9 metri. La pauză, oaspeții aveau un avantaj de un gol, dar în final sucevenii s-au impus la limită, scor 19 – 18, după ce au revenit ca și-n meciul cu Piatra Neamț, de această dată de la patru goluri.
„Echipa a avut o evoluție oscilantă la acest turneu, dar chiar și așa am reușit să câștigăm toate cele patru meciuri. În ultimul meci, cu Vasluiul, copii s-au relaxat nepermis și cred că trebuie să conștientizeze că într-un turneu avem patru meciuri, fiecare fiind foarte important, indiferent de adversar. Totuși, când s-au concentrat au făcut două meciuri foarte bune, inclusiv o mare parte din cel cu Piatra Neamț. În două dintre jocuri au demonstrat că au capacitatea de a remonta o diferență de patru sau cinci goluri, și acest lucru mă bucură și-mi dă speranțe pe mai departe”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că echipa mai are de muncit la cele trei turnee rămase, asta dacă se vrea ajungerea la turneul doi semifinal și chiar la cel final, unde se vor stabili medaliatele.
LPS Suceava a abordat turneul de pe teren propriu cu un lot format din 16 jucători: portarii Denis Caonic, Marius Fica și Alexandru Babiuc, și jucătorii Antonio Pintilei, Ovidiu Cozorici, Casian Gabinat, Dan Ursu, Emanuel și Ioan Muntean, Ionuț Logofătu, Claudiu Lăzurcă, Samuel Stanciuc, Robert Chirilă, Lucian Rusu, Albert Vizitiu și Alexandru Păstru.
Aflată pe primul loc în serie, la egalitate de puncte cu LPS Piatra Neamț, echipa suceveană va continua lupta la turneul trei, ce este programat la Roman, în perioada 19 – 21 decembrie.