Ieri și astăzi, echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv Suceava participă la Vaslui, la cel de-al patrulea turneu din Campionatul Național, penultimul înainte de turneul semifinal. Ieri după amiază, tinerii handbaliști suceveni, pregătiți de antrenorul Bogdan Macovei au debutat cu dreptul la acest turneu, după ce s-au impus în fața celor de la LPS Botoșani, scor 29 – 17. Echipa suceveană a făcut un joc foarte bun, mai ales în apărare și s-au distanțat la nouă goluri la pauză, scor 14 – 5. Sucevenii au condus ostilitățile și în partea a doua a jocului, impunându-se la final fără probleme la o diferență de 12 goluri, scor 29 – 17. Aflați în lupta pentru calificarea la turneul semifinal, elevii lui Bogdan Macovei se află pe locul doi în clasament, ultimul ce duce mai departe, dar la egalitate cu LPS Iași, echipă ce va găzdui ultimul turneu în perioada 21 – 22 aprilie. Aseară, sucevenii urmau să întâlnească penultima clasată, LPS Vaslui, iar astăzi aveau de disputat două meciuri foarte importante în ecuația calificării, cu liderul LPS Piatra Neamț și principala contracandidată la locul doi, LPS Iași.
Clasamentul seriei A din Campionatul Național de juniori II înaintea turneului de la Vaslui
1. LPS Piatra Neamț 12 11 0 1 357-249 22
2. LPS Suceava 12 8 0 4 312-285 16
3. LPS Iași 12 8 0 4 312-294 16
4. LPS Vaslui 12 2 0 10 271-340 4
5. LPS Botoșani12 1 0 11 240-324 2