Echipa de lupte greco-romane juniori II a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a reușit să urce din nou pe podiumul naționalelor pe echipe, după ce a câștigat medalia de bronz. În ultimii patru ani, echipa de lupte juniori II a LPS Suceava a reușit să termine de fiecare dată în primele trei pe țară, în 2008 și 2009 câștigând tot bronzul, în timp ce anul trecut și-a adjudecat titlul de campioană națională și medalia de aur. Cu toate că din echipa campioană de anul trecut au mai rămas doar patru componenți în lot, sucevenii au reușit să formeze o echipă competitivă, completată cu sportivii aflați în primul an de juniori II, ce au crescut în valoare și experiență de la turneu la turneu. Sportivii pregătiți de antrenorii Andrei Bolohan, Valerică Gherasim și Constantin Tăpârjan au început foarte bine turneul final de la București și s-au impus fără probleme în primul meci, contra celor de la CSȘ Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 9 – 1. În meciul doi au întâlnit o echipă mult mai puternică, CSȘ Tulcea, dar în final au reușit s-o învingă cu scorul de 6 – 4 și astfel să ia o opțiune serioasă pentru un loc pe podium. Al treilea meci a fost unul dintre cele mai echilibrate din turneu, LPS Suceava întâlnind una din pretendentele la titlul de campioană, CSȘ Căi Ferate Brașov, echipă ce în final avea să devină campioană. După cele 10 meciuri la tot atâtea categorii existente în concurs, cele două echipe se aflau la egalitate, 5 – 5, sucevenii câștigând la puncte cu scorul de 25 – 22. Cele două meciuri tari disputate într-un interval scurt de timp și-au pus amprenta pe evoluția sucevenilor, care au acuzat o oarecare stare de oboseală în meciul cu o altă contracandidată la medalii, LPS Botoșani, în față căreia au pierdut cu scorul de 4 – 6. Cu medalia de bronz asigurată, echipa LPS Suceava nu a mai forțat în ultimul meci cu LPS Slatina și s-a impus tot la puncte, cu scorul de 23 – 22, după 5 – 5 în meciurile directe.
Au pierdut doar un singur meci
Antrenorul Andrei Bolohan a ținut să evidențieze evoluția excelentă a doi din componenții echipei, Ionuț Acostăchioaie și Andrei Apetre, sportivi care au câștigat fără probleme toate cele cinci meciuri disputate în turneu.
„Echipa noastră a avut o evoluție foarte bună la acest turneu final, la care aveam șanse să câștigăm chiar și medalia de aur, asta dacă aveam mai mult noroc la tragerea la sorți. Din păcate turneul a fost într-o singură zi și noi am avut trei meciuri tari într-un interval scurt de timp și oboseala și-a spus cuvântul în singurul meci pierdut, cel cu Botoșani. Vreau să mulțumesc conducerii LPS Suceava, a cadrelor didactice de la cele trei licee la care avem sportivi, dar și ISJ și DJST Suceava, fără ajutorul cărora nu ne puteam pregăti atât de bine”, a declarat antrenorul Andrei Bolohan. Din lotul medaliat cu bronz al LPS Suceava au făcut parte sportivii, Tiberiu Damian, la 42 de kilograme, Mihai Șulea, la 46 de kilograme, Ionuț Acostăchioaie, la 50 de kilograme, Niculai David, la 54 de kilograme, Iulian Șopârlă și rezerva Irinel Proțiuc, la 58 de kilograme, Răzvan Pandelea, la 63 de kilograme, Andrei Apetre, la 69 de kilograme, Bogdan Amărculesei, la 76 de kilograme, George Hreniuc și rezerva Cristian Ostrovanu, la 85 de kilograme și Constantin Huțuleac, la 100 de kilograme.