Handbal, junioare I

LPS Suceava a bifat o nouă înfrângere

Sucevencele au pierdut, dar mai au sanse la turneul semifinal. Foto: Alex Drăgan
Sucevencele au pierdut, dar mai au sanse la turneul semifinal. Foto: Alex Drăgan

Echipa de handbal junioare I a Liceului cu Program Sportiv Suceava a făcut încă un pas greșit în lupta pentru un loc la turneul semifinal, după ce a cedat pe teren propriu în fața celei de-a doua clasate în serie, LPS Piatra Neamț, scor 25-30. Echipa oaspete a început mai bine acest meci și a preluat conducerea la trei goluri după 10 minute de joc. Sportivele pregătite de Doru Țugurlan au marcat de patru ori consecutiv și au preluat conducerea, dar până la pauză, echipa din Neamț a remontat avantajul de trei goluri, scor 11-14. În repriza secundă, ratările sucevencelor au continuat și, în final, nemțencele au plecat acasă cu cele două puncte puse în joc.
„În meciul cu Piatra Neamț pot spune că ne-am bătut singuri. A fost un meci pe care îl puteam câștiga, dar am ratat foarte mult din situații clare și am jucat cu frică în fața unui adversar ce era de bătut. Trebuie să trecem peste acest eșec și să o luă de la capăt, deoarece mai sunt șanse pentru locul trei”, a declarat antrenorul Doru Țugurlan. Până la finalul returului, sucevencele vor avea trei meciuri foarte importate cu principalele trei contracandidate la locul trei, cu Romanul în deplasare, iar cu Oțelul Galați și LPS Vaslui, pe teren propriu.
Clasamentul seriei A
1. LPS Iași 8 8 0 0 228 – 154 16
2. LPS Piatra Neamț 9 7 1 1 245 – 194 15
3. LPS Roman 9 4 2 3 253 – 234 10
4. LPS Vaslui 8 4 1 3 240 – 213 9
5. Otelul Galați 9 2 2 5 187 – 209 6
6. LPS Suceava 8 1 2 5 173 – 195 4
7. LPS Onești 9 0 0 9 114 – 241 -6*
*Echipă penalizată cu 6 puncte pentru nerespectarea cerințelor de vârstă

Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Foto: Alex Drăgan
Sucevencele au pierdut, dar mai au sanse la turneul semifinal. Foto: Alex Drăgan
Sucevencele au pierdut, dar mai au sanse la turneul semifinal. Foto: Alex Drăgan

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu