Am văzut în această dimineață, pe un canal de știri, fața, lovită cu leuca parcă, a unui lider sindical din învățământ. Parcă-l bombardaseră meteoriții, că tot e ploaie astrală în aceste zile, parcă-i dăduse cineva cu o bâtă în moalele capului.
Rezumăm explicația debusolării bietului om. Salariile din învățământ se reduc, conform noilor decizii ale împărăției de la București, cu 25 la sută, cu un sfert adică. Nu numai că nu sporesc, așa cum promiteau în campania electorală Emil Boc, Mircea Geoană și, mai furios decât toți, Traian Băsescu, toți situați atunci în opoziție față de ticăloșii de liberali, cu 50 la sută, ci scad drastic. Păi nu e de înțeles de ce se clatină ca o găină beată liderul sindical, cel care de câțiva ani asudă în nesfârșite ore de negocieri, organizând proteste stradale cu dascăli în veste cu inscripții și fluierici, muncind ca un rob în apărarea drepturilor cotizanților săi? Deci dascălii, ca-n bancul de la radio Erevan cu Ivan și bicicleta, care de fapt nu i s-a dat, ci i s-a luat, vor primi în plus o porție de neant. Na, dom’ profesor, pune-ți pe pâine iluzii și mănâncă dimpreună cu scheleticii tăi învățăcei.
E criză, ar putea mormăi cineva. E, dar criza e doar pentru căței, nu pentru marii dulăi bugetofagi, ronțăitorii banului public, pentru înzorzonatele ministrese cu propte înalte și cotizanții politici ai campaniilor electorale. Aici toate cresc și mai ales cheltuielile nesăbuite. Aici este schimbată limuzina de anul trecut care-i veche, cu una nouă, de două ori mai scumpă, mobila din birou fiindcă nu mai cadrează cu pantofii și poșeta, iar cheltuielile de dat cu avionul se dublează.
Cum așa, că doar ieri spunea primul ministru că vom termina cu golăneala, că se fac reduceri de personal la sânge, că ăia care taie câinilor frunză pe coridoare vor pleca acasă cu un șut în fund? Lacheii de gazetari, cum ar zice președintele, sau, mai explicit, găozarii, nu s-au astâmpărat însă și, dând frâu curiozității lor bolnăvicioase, au cercetat cum se pun în practică aceste măsuri. Concluzia te amețește. Trei sferturi din frecătorii de mentă bugetari care vor fi disponibilizați, miile acelea de năpăstuiți, nu există decât în niște scheme de personal. Să nu vă așteptați ca nepoata premierului, cuscrul ministrului, răsplătit cu o sinecură, domnișoara scârț din televiziunea publică, ocupată cu cafeaua și țigara pe coridoare și care încă nu și-a aflat obiectul muncii, vor pleca acasă. Aștia da, există. Sunt în scheme bine consolidate, cu lefuri babane și viață roz. Pe ei nu-i atinge restructurarea lui Boc, iar dacă, prin absurd să zicem, un minister perfect inutil ar fi în sfârșit desființat, ministrul și toată liota lui de servitori care-i leagă șireturile vor rămâne. Va rămâne, spre veselă îndestulare, și bugetul.
Cum ieșim din nenorocire? Păi nu prea ieșim. Firmele particulare, cele mici din câțiva salariați, s-au restructurat deja, unele atât de tare încât s-au închis cu totul. Economia privată, cea care a ținut și mai ține încă greul bugetului, plătind și iar plătind taxe și impozite, a strâns, până la ștrangularea de sine, cureaua. Ce să mai strângă? Ce să-i mai adaugi? Taxa pe fumărit?
Datoare vândută, consumându-și împrumuturile pe salarii și pensii, bani care îi vor ajunge doar câteva luni, știm noi până când, România, zic chiar experții FMI, stă mai rău decât anticipau cele mai negre Casandre. Politicienii însă dau cu gura. Moara asta care macină vânt nu intră în colaps niciodată.