Anchetă poliție

Lovit cu un pahar în cap și cu cauciucurile mașinii tăiate, după un clinci într-un club din Suceava



Un tânăr în vârstă de 32 de ani din comuna Adâncata a reclamat la poliție că a fost agresat, fiind lovit cu un pahar în cap, iar apoi i-au fost tăiate cauciucurile mașinii, agresorii fiind un grup de tineri din Suceava, cu care a avut un conflict în incinta unui club. Agresiunea a fost sesizată poliției în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.15.
Din ancheta demarată de poliție rezultă că victima, Ionuț T., în timp ce se afla în incinta clubului Eclipse din Suceava, în incinta Casei de Cultură, a intrat în conflict cu trei tineri și o tânără. Unul dintre ei, identificat ulterior în persoana lui Doru Nicolae, i-ar fi cerut acestuia să iasă afară, pentru a purta o discuție.
Din ancheta poliției rezultă că afară, în fața clubului, agresorul l-ar fi lovit pe tânărul din Adâncata cu un pahar de sticlă în cap, în zona arcadei. Speriat, tânărul de 32 de ani a fugit. Ulterior, când a revenit în zona discotecii, a constatat că toate anvelopele mașinii sale, un autoturism Alga Romeo, sunt tăiate.
Suspectul de agresiune s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de lovire. În ceea ce privește distrugerea, polițiștii au identificat trei autori, prieteni ai agresorului. Este vorba de un anume Albert Necea, de 29 de ani, Romeo Matei, în vârstă de 24 de ani, și Adelina Șleau, în vârstă de 25 de ani, toți din Suceava.
Prejudiciul provocat mașinii a fost estimat la 1.200 de lei.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap