– Cei șase indivizi acuzați că făceau parte dintr-o rețea de falsificatori de carduri vor rămâne în continuare în spatele gratiilor
Judecătorii Tribunalului Suceava au decis ieri prelungirea cu încă o lună a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor șase indivizi acuzați că au făcut parte dintr-o rețea de crimă organizată care se ocupa cu falsificarea cardurilor bancare și spargerea bancomatelor aflate pe teritoriul mai multor stare europene. În urma sentinței magistraților, Valentin Tarța, de 24 de ani, Vasile Burlacu, de 40 de ani și Dănuț Nichituș, de 32 de ani, toți trei din Vatra Dornei, Ionel Lucian Stuparu, de 27 de ani și Radu Vârșovan, de 26 de ani, ambii din Cluj Napoca, respectiv Marius Bogdan, de 25 de ani, din București, toți încarcerați în beciurile Poliției pe data de 21 iunie a.c, vor rămâne în arest încă cel puțin o lună. Membrii grupării sunt cercetați pentru asociere sau inițiere de grup infracțional organizat, trafic de persoane, șantaj, dar și pentru fabricarea și reținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare. După o acțiune în forță a polițiștilor, de la cele 18 locații ale persoanelor implicate în această rețea au fost ridicate în jur de 200 de carduri falsificate, cu ajutorul cărora erau golite conturile unor persoane din state precum Portugalia, Franța, Italia, Spania, Austria sau Croația. Gruparea a fost monitorizată aproape jumătate de an, timp în care oamenii legii au aflat detalii importante despre activitățile ilegale comise atât în România, cât și în străinătate. De asemenea, au mai stabilit anchetatorii, indivizii din Vatra Dornei împrumutau și bani cu camătă, iar cei care nu reușeau să returneze la timp sumele luate erau șantajați și apoi obligați să fure în Italia.
În afara celor șase învinuiți, din rețeaua anihilată de structurile de combatere a crimei organizate mai fac parte alți trei indivizi (Marius Simion și Costel Lazăr, ambii de 34 de ani, din Vatra Dornei, și Dan Laurențiu Iacob, 33 de ani, din municipiul Suceava), în prezent dați în urmărire generală. Oamenii legii au informații că cei trei sunt plecați din țară, motiv pentru care au cerut instanțelor de judecată eliberarea unor mandate europene de arestare.





