Pleacă acasă

Lotul „Puha”, pus în libertate

Arestați în urmă cu două luni pentru că au adus ilegal în România țigări ucrainene în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro, cinci indivizi din zona Rădăuți vor pleca acasă. Lotul „Puha”, așa cum este cunoscută această grupare, va părăsi arestul Poliției Suceava mâine seară.
Decizia de a nu le prelungi mandatele de arestare celor cinci indivizi din lotul „Puha” a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute de magistrații Tribunalului Suceava. Recursul procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava s-a judecat ieri la Curtea de Apel, iar judecătorii de aici au menținut soluția de a nu mai prelungi mandatele de arestare.
În aceste condiții, frații Costică Puha, Ștefan Vasile Puha și Dumitru Puha, zis „Dan”, Aurel Țurcan și Mihai Viorel Vicol vor părăsi arestul Poliției Suceava pe data de 2 septembrie, când le expiră cele 30 de zile de arest preventiv dictate de judecători în urmă cu o lună.
Cei cinci vor fi cercetați în continuare în stare de libertate pentru infracțiunile de constituire a unui grup organizat și contrabandă cu țigări. După cum singuri au recunoscut, indivizii cumpărau baxurile de țigări pentru suma de 200 de euro și le revindeau pentru 300 de euro.
Înainte de a fi arestați, la locuințele celor cinci, dar și la alte 12 adrese s-au efectuat percheziții, de unde s-au ridicat aproape 80.000 de pachete de țigări aduse din Ucraina, aproape 150.000 de lei, peste 4.000 de euro și 200 de dolari. Anchetatorii spun că valoarea țigărilor comercializate în mod ilicit de membrii grupării „Puha” se ridică la peste 500.000 de euro.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar