Loteria Română a lansat un nou joc de loterie pasivă intitulat „Loteria Crăciunului”, pentru care pune în joc premii totale de 290.000 de lei, biletele de participare putând fi cumpărate deja din orice agenție loto.
Premiile puse în joc sunt unul în valoare de 50.000 de lei, 18 a câte 5.000 de lei fiecare și 150 de câte 1.000 de lei fiecare.
Participarea la această loterie se face pe baza biletelor „Loteria Crăciunului”, care pot fi cumpărate deja din orice agenție loto. Pentru a putea participa la tragere, fiecare participant are obligația să înscrie pe talon toate datele personale de identitate solicitate (nume, prenume, adresa, localitate, județ, data nașterii), în mod corect, lizibil și fără ștersături. Taloanele vor putea fi depuse în urnele special amenajate din agențiile loto până în 19 decembrie pentru agențiile din țară și până la 21 decembrie pentru agențiile din București.
Extragerea pentru desemnarea câștigătorilor va avea loc în București, în 23 decembrie.
Detalii suplimentare cu privire la acest nou joc sunt disponibile pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro, în revista „Loto Prono”, precum și în agențiile loto.