Documentația privind tranzacția de cumpărare a celor 38 de agenții Loto a fost controlată în mai multe rânduri de organele de specialitate abilitate, actele întocmite arătând că legislația a fost respectată și că nu se rețin fapte de natură penală, se arată într-un comunicat al Loteriei Române.
Potrivit comunicatului remis, vineri, începând cu data de 18 aprilie 2005, la solicitarea DNA, Loteria Română a pus la dispoziție documentele care au stat la baza încheierii acestor contracte în vederea probării că tranzacțiile s-au efectuat respectând cerințele legale.
„Subliniem faptul că toată activitatea privind oportunitatea, necesitatea, comparația de preț, negocierea, contractarea și perfectarea documentelor s-au efectuat cu respectarea strictă a prevederilor legale, în aceste condiții tranzacția fiind supusă aprobării Adunării Generale a Acționarilor Compania Națională Loteria Româna”, se precizează în comunicatul instituției.
Loteria Română arată că, în anul 2004, a achiziționat din surse proprii din rețeaua Ana Electronic, un număr de 38 spații comerciale în suprafață totală de 6.786 metri pătrați, în valoare de 5,1 milioane euro, respectiv 746 euro/metru pătrat.
Tăriceanu: Investigațiile în cazul Copos nu impun demisia acestuia
Investigațiile judiciare efectuate în cazul vicepremierului George Copos nu impun măsuri împotriva acestuia sau o demisie din funcție, dar situația se va schimba în cazul în care rezultatele anchetei vor demonstra vinovăția acestuia, a declarat, joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a precizat că a discutat cu vicepremierul George Copos, care l-a asigurat că va pune la dispoziția Justiției toate informațiile necesare pentru desfășurarea cercetărilor și elucidarea cazului.
„Atâta vreme cât Procuratura vrea să facă o investigație, nu e normal să-i cer vicepremierului Copos să ia vreo atitudine. Sigur, dacă această cauză va evolua și se va demonstra ceva împotriva lui, sigur că atunci situația se schimbă, dar din ce am discutat cu vicepremierul George Copos am înțeles că nu are o implicare în această problemă. Prin urmare, dăm posibilitatea Justiției să-și facă treaba și vom vedea”, a spus Tăriceanu.
Premierul a apreciat că investigațiile la care este supus vicepremierul Copos constituie o probă că Justiția nu este „timorată” și nu mai acționează doar la comandă politică, așa cum s-a întâmplat până la sfârșitul anului 2004, fiind liberă să-și facă treaba.