Un lot de varză experimental cultivat de Vasile Mătrășoaia în ferma sa din apropiere de Dumbrăveni a stârnit admirația cercetătorilor de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău. Silvica Ambăruș, cercetător gradul I, membru asociat al Academiei Române, a dorit să-i mulțumească public lui Vasile Mătrășoaia pentru că a cultivat acest lot experimental, soiul de varză Silviana fiind rodul a 11 ani de muncă de cercetare a unei întregi echipe de specialiști.
„Mi-a plăcut și sunt încântată de ceea ce am văzut aici, mai ales în condițiile secetei de anul acesta și a faptului că nu a avut posibilități de irigare, iar varza este o specie foarte iubitoare de apă. Chiar și așa s-a dezvoltat aproape de normalul speciei și vreau să-l felicit pe domnul Mătrășoaia pentru că ne este de real folos”, a spus Silvica Ambăruș.
Soiul de varză a fost creat la cererea pieței, a oamenilor care doreau să pună varză la murat. Cererea era pentru o varză cu frunză fină, de 1,8-2,5 kg în locul celei de 3-4 kg, pentru a putea fi pusă la murat întreagă.
Vasile Mătrășoaia: „Nu prea dă randament la vânzare pentru că e ușoară, dar eu nu o fac pentru profit”
Pentru că-i place să fie mereu în trend cu cele mai noi apariții în domeniul legumicol, Vasile Mătrășoaia a acceptat provocarea cercetătorilor de la Bacău. Așa se face că pe o suprafață de circa 4 ari a cultivat semințele de varză din soiul Silviana, iar munca și pasiunea pe care o pune de fiecare dată s-au materializat într-o cultură apreciată de toată lumea.
„S-a pretat foarte bine față de alte verze, are un miez galben și este foarte bună pentru sarmale, se murează bine. Nu prea dă randament la vânzare pentru că e ușoară, dar eu nu o fac pentru profit, ci pentru calitatea verzei”, a mărturisit legumicultorul originar din Bursuceni.
După ce a studiat modul în care evoluează cultura de varză din soiul Silviana, Vasile Mătrășoaia a ajuns la concluzia că are perioada de vegetație un pic mai mare decât alte soiuri de varză și ca atare trebuie cultivată mai repede în câmp.
Cuvinte de laudă despre acest soi de varză a avut și Marius Mătrășoaia, care a explicat diferența față de alte soiuri de varză.
„Permite o recoltare eșalonată, ceea ce e foarte bine. Nu leagă toată odată și permite recoltarea în etape, iar în felul acesta nu crapă și poate fi vândută la piață”, a opinat Marius Mătrășoaia.
Multiplicarea lui Vasile Mătrășoaia
Nemulțumit și mereu în căutare de noutăți, Vasile Mătrășoaia se ghidează mereu după principiul „ori pierd, ori câștig, trebuie să încerc”. Iar această încercare s-a dovedit una de succes, motiv pentru care anul următor pregătește noi surprize, soiuri revoluționare de legume, unele care vor fi cultivate în ferma sa pentru prima dată în România.
Pentru cercetătorii care doresc să-și promoveze munca, fermieri precum Vasile Mătrășoaia sunt ceva care trebuie multiplicat și de aceea îi invită și pe alții să-i urmeze exemplul.
„Dacă mai găsim oameni precum domnul Mătrășoaia, care să testeze în loturi demonstrative soiurile descoperite de noi, ar fi extraordinar. Este foarte important ca oamenii să se convingă singuri de ceea ce avem, iar în felul acesta vom putea să vindem și noi semințele pe care le producem”, a arătat Silvica Ambăruș.
La rândul său, Vasile Mătrășoaia a mărturisit că-și dorește ca și alți legumicultori să lucreze cu cercetători și institute de specialitate pentru că în felul acesta pe piață vor ajunge doar produse de calitate.
„Pe cei care doresc să se apuce de această muncă sisifică îi sfătuiesc să-și facă un solar. În felul acesta se poate asigura umbră, ceea ce în câmp nu este posibil pentru că planta are nevoie să fie ferită de razele soarelui, dar are nevoie și de alte lucruri care în exterior nu sunt posibile”, a completat Vasile Mătrășoaia.
La inedita întâlnire de ieri au participat și reprezentanți ai unor firme care se ocupă cu vânzarea produselor necesare în tratarea plantelor, un alt aspect foarte important pentru ca producția finală să fie calitativă și cantitativă.




