Opinie

Londra, marea provocare pentru sportul românesc



Octavian Morariu este sceptic cu privire la viitorul sportului din România
Octavian Morariu este sceptic cu privire la viitorul sportului din România

Președintele COSR, Octavian Morariu, a declarat miercuri, la Muzeul Sportului, că Jocurile Olimpice de la Londra de anul viitor vor constitui pentru sportul românesc cea mai mare provocare pe care a avut-o după război.
Morariu consideră că lipsa medaliilor de la Jocurile Olimpice e consecința absenței sportului în școală. „Știți bine cât îi trebuie unui copil să devină campion. În medie, un campion se formează în zece ani. Să nu ne mirăm că la Beijing am avut doar opt medalii. Vom fi la Londra în 2012, dăm 10 ani înapoi să vedem ce s-a făcut din 2002 pentru sportul în școală și aveți răspunsul la marea criză prin care trece sportul românesc. Îmi e foarte greu să mă gândesc câte medalii vom avea la Londra. Mi-e foarte greu să fac pronosticuri pentru că s-au consumat niște competiții la care speram la mai multe medalii. Nu vreau să fiu nici foarte pesimist, trebuie să le dau sportivilor un mesaj de încredere. Dar este evident că Londra este cea mai mare provocare pe care a avut-o sportul românesc după război”, a declarat șeful COSR.
Întrebat dacă faptul că ministrul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, nu a dat curs invitației de a participa la deschiderea expoziției temporare a Muzeului Sportului poate fi considerat un dezinteres al instituțiilor statului față de sport, Morariu a răspuns: „Eu nu vreau să fiu tranșant și să spun că statul nu e interesat de sport. Spun doar că regret că în ultimii 10 ani, sportul a fost pus în școală pe ultimul loc. E undeva în anexă. Și tot ce se întâmplă astăzi cu sportul românesc vine de aici”.
Trofee împrumutate de la campioni pentru a fi expuse în Muzeul Sportului
Octavian Morariu a mai declarat că forul pe care îl conduce va constitui o fundație prin intermediul căreia să împrumute trofeele foștilor campioni pentru a le putea expune în Muzeul Sportului.
Oficialul COSR consideră că sportivilor le va fi foarte greu să vândă trofeele pe care le-au câștigat. „Eu cred că marii noștri campioni vor avea ezitări în a-și vinde trofeele, eu personal nu aș face-o. Dar noi constituim acum o fundație a muzeului care poate să împrumute de la marii campioni trofeele lor, să le expună pe o perioadă definită sau nu, dar acestea să rămână în proprietatea campionilor. Mie personal mi-e imposibil să cer unui campion să-și dea trofeul. Dacă mie mi-ar cere cineva tricoul cu care am jucat la Barbarians, nicio sumă cu oricâte zerouri nu mi-ar fi de ajuns. Facem o fundație unde campionii își pot lăsa trofeele în custodie. Tot ce vom putea cumpăra, vom cumpăra, dar nu trebuie să fie niște sume exorbitante pentru că prioritatea noastră rămân sportivii și trebuie să finanțăm activitatea lor. Dar în mod sigur ne vom uita cu mare atenție la achiziționarea de astfel de trofee”, a declarat Morariu la Muzeul Sportului, unde a fost inaugurată o expoziție temporară.
În ceea ce privește valoarea exponatelor din muzeu, Morariu a spus că acestea sunt inestimabile. „Muzeul le e destinat copiilor în primul rând, vreau să înțeleagă că pot ajunge la marea performanță numai cu multă muncă, seriozitate și fără să trișezi. Dacă îmi cereți să-i dau muzeului o valoare cu zerouri, cred că mi-ar trebui foarte multe zerouri, este inestimabil. E vorba de istoria sportului dar și de istoria țării noastre. Nu pot spune că am un exponat preferat”, a mai spus Morariu.