Eveniment

Locurile la liceu, „lansate” la mall

Târgul ofertelor educaționale, eveniment la care și-au făcut reclamă 15 unități de învățământ liceal din județul Suceava

Locurile pentru admiterea la liceu din anul școlar viitor s-au „lansat” sâmbătă, la Iulius Mall Suceava.
Timp de două zile, sâmbătă și duminică, toți cei interesați de oferta educațională la liceu pentru anul școlar 2011-2012 au putut afla dintr-un singur loc toate domeniile și specializările pe care unitățile de învățământ din municipiul Suceava, și nu numai, le scot la concurs. Sâmbătă, începând cu ora 10:30, s-a dat startul unei noi ediții a Târgului ofertelor educaționale, eveniment la care și-au făcut reclamă 15 unități de învățământ liceal din județul Suceava. Bannere, video-proiectoare, diplome cu premiile obținute de elevi, cupe și medalii, toate au fost expuse la târg, în dorința de a-i atrage pe absolvenții claselor a opta către o unitate de învățământ sau alta.
Concert și momente artistice pentru vizitatorii târgului
Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de către Lăcrămioara Plugariu, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, și de către Vasile Monacu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Suceava, cele două instituții fiind și organizatoarele târgului. În cadrul târgului au fost realizate testări psihologice ale elevilor vizitatori privind orientarea în alegerea unui liceu potrivit și ateliere de dezvoltare personală, aceste servicii fiind gratuite, oferite de către reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.
Totodată, liceenii de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, precum și cei de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava le-au oferit celor prezenți la târg un concert și câteva momente artistice.
Sondaje printre elevi
Sute de elevi au trecut în aceste două zile, unii individual, alții în grup, cu clasa, însoțiți de către diriginte. Absolvenții de clasa a opta au la dispoziție 9.600 de locuri la liceu, iar prezența lor la târg a fost una de informare, după cum unul dintre ei a spus. „Eu vreau să dau la «Petru Rareș» și sper să reușesc. Am venit la târg să văd ce licee mai au același profil pe care-l vreau eu”, a declarat unul dintre participanți.
Deși locurile sunt suficiente pentru toți absolvenții din acest an, un loc într-un liceu de elită e „vânat” de mulți și ocupat de cei cu medii mari.
Pentru a evalua opțiunile elevilor, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională a realizat un sondaj în rândul elevilor din clasa a VIII-a, fiind chestionați 7.850 de elevi. Dintre aceștia, 7.345 de elevi au optat pentru școli din județul Suceava, 52 pentru școli din alte județe, 444 s-au arătat nehotărâți, iar opt au declarat că nu continuă studiile.
Realizatorii sondajului au spus că, față de anul trecut, se constată o orientare a absolvenților de-a VIII-a către profilul tehnic, fiind 1.589 de opțiuni de acest fel, dintre care 1.034 pentru specializarea mecanică, apoi urmează serviciile, cu 1.472 de opțiuni, și matematica-informatica, cu 1.429 de opțiuni, profilul uman (științele sociale și filologia) înregistrând 1.414 opțiuni.
Colegiul „Petru Rareș”, în topul opțiunilor elevilor
În ceea ce privește liceul pe care vor să-l urmeze, în municipiul Suceava, cu cele mai multe opțiuni se află și anul acesta Colegiul Național „Petru Rareș”, pentru care au optat 464 de elevi, urmat de „Dimitrie Cantemir”, cu 414 opțiuni, Colegiul Național „Mihai Eminescu” – 268, Colegiul de Industrie Alimentară – 256, Liceul cu Program Sportiv – 242. La nivel județean, după Colegiul „Petru Rareș” urmează, conform numărului de opțiuni exprimate, Colegiu Național „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, cu 461 de opțiuni, Colegiul Agricol din Fălticeni, cu 433 de opțiuni, și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, cu 411 opțiuni.
În anul școlar 2011-2012, pentru învățământul liceal, la zi vor fi 320 de clase a IX-a, cu 9.600 de elevi, la seral cinci clase, cu 150 de elevi, și 16 clase la frecvență redusă.

Lăcrămioara Plugariu, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, și Vasile Monacu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Suceava

Recomandări

An cu rezultate remarcabile la Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, încununat de mulțumiri și recunoștință

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Premiul “Ernst Rudolf Neubauer” pentru cei mai merituoși absolvenți ai Colegiului “E. Hurmuzachi”