Copiii de azi sunt viitorul de mâine. Din păcate, copiii de azi sunt nevoiți să crească printre gunoaie, să se joace prin nisipul plin de chiștoace de țigări, să se dea în balansoare putrezite, care se pot rupe oricând, să se uite cu jind la leagănele rupte, să alerge printre bălării mari cât ei, în care îi pierzi cu vederea, să respire aerul infest al containerelor în care gunoiul mustește la soare, la doar unul-doi metri de ei.
Nu e scenariul unui film de groază, ci crunta realitate a locurilor de joacă din municipiul Suceava, din cartierul cu cel mai mare număr de copii – Burdujeni.
Jungla din fața unui supermarket
„De treci codrii de aramă, de departe vezi…” – versurile lui Eminescu ar suna altfel, dacă poetul ar fi crescut printre blocuri și s-ar fi jucat la unul din spațiile de joacă din ziua de azi.
De treci strada, de departe vezi „codrii” de bălării care au pus stăpânire pe spațiul de joacă din zona Torino, din Burdujeni, situat în fața supermarketului Penny.
Copiii care vin acolo cu zecile, zi de zi, se pot juca cel mult de-a v-ați ascunselea printre bălăriile în care îi pierzi cu vederea și printre piesele dezasamblate a ceea ce au fost cândva balansoare sau alte instalații de distracție pentru copii.
Băncile pe care ar trebui să stea părinții sau bunicii, să-i supravegheze, sunt atât de putrezite încât îți inspiră frică să te așezi pe ele. Lemnul lor, bătut de soare și de ploi, nu a mai văzut o mână de vopsea de ani și ani de zile, iar buruienile, crescute de dedesubt, și-au creat drum spre soare printre ostrețe, frunze mari de brusturi, încadrate de spice de pir, acoperind băncuțele, ca un fel de grădini suspendate.
Mai înfiorător însă decât peisajul dezolant al unui spațiu de joacă pentru copii, uitat de lume, într-o zonă intens circulată, în care mii de oameni vin să își facă cumpărăturile, este mizeria care se adună acolo, mare parte venită de la buncărele de gunoi amplasate în imediata apropiere.
Ce părinte și-ar duce copilul să se joace printre ambalaje pătate de mâncare, printre bucăți de hârtie igienică folosită, caserole de mici, ziare cocoloșite, cu conținut necunoscut, sticle și alte resturi menajere, aruncate cu nonșalanță pe jos de către cei care au scotocit prin containere, în căutare de resturi de mâncare sau produse reciclabile?
Și totuși aici vin o grămadă de copii, care, pentru a nu sta închiși între patru pereți și pentru că nu au o alternativă mai bună, se joacă, cum pot, cu instalațiile învechite, o parte din ele încă funcționale, dar neîngrijite, care, neunse de ani de zile, scot sunete înfiorătoare.
Locul de joacă „uitat”
În mod surprinzător, am găsit și un loc de joacă curat. Vechi, cam distrus, dar curat. A fost uitat, pur și simplu, printre blocurile de pe strada Păcii, între Școala Gimnazială Nr. 11 „Miron Costin” și șirul de garaje dinspre fosta zonă industrială a Sucevei.
Patru balansoare și un scrânciob ruginit, pe un teren foarte mare, care ar putea adăposti un loc de joacă modern, pentru cel puțin câteva zeci de copii.
Lemnul balansoarelor, neîngrijit, a putrezit, pe anumite porțiuni fiind măcinat cu totul. Iarba, crescută până la glezne, în urma ploilor din ultima perioadă, arată ca și cum ar fi fost îngrijită anterior, iar în jur, nici urmă de gunoaie. E drept, buncărul de gunoi este amplasat în altă zonă, la o aruncătură de băț distanță, dar nici alții nu au aruncat aici gunoaie, așa cum se întâmplă în majoritatea locurilor de joacă, care, mai ales noaptea, devin loc de distracție pentru tineri care nu mai au nimic în comun cu jocurile copilăriei.
La joacă, printre gunoaie
Tot în zona Școlii Nr. 11, școala cu cel mai mare număr de elevi din municipiul Suceava, dar și în apropierea a două grădinițe, la care sunt educați un număr impresionant de preșcolari, se află locul de joacă de pe strada Prieteniei.
Din păcate, nu se vede nici urmă de prietenie față de micuții care au nevoie de un loc în care să se joace, să socializeze.
Deși este amplasat într-o zonă cu verdeață, între copaci, locul de joacă are o mare problemă – buncărele de gunoi amplasate la doar un metru de locul în care ar trebui să se joace copiii. De cum te apropii te izbește mirosul acru, de alimente stricate, stătute la soare. În jurul buncărelor, gunoiul răspândit pe jos e purtat de vânt de ici-colo, până se oprește sub un balansoar din care a rămas doar scheletul metalic, pentru că partea de lemn a putrezit și nu a mai fost înlocuită de nimeni.
Judecând după grămezile de chiștoace de țigări de sub leagăne, ai crede că micuții care se dau în ele sunt fumători înrăiți.
Un omuleț de-o șchioapă e adus de bunicul său să se dea în scrânciob. Altă distracție oricum nu i-a mai rămas acolo, pentru că învârtitoarea care era în centrul micului loc de joacă a dispărut cu totul, probabil dusă la fier vechi, de unii cărora li se „lipesc” de mână adesea lucruri ce nu le aparțin.
Puștiul se balansează încântat, împins de bunicul său, în vreme ce picioarele sale flutură printre pungi de snacks și pachetele de țigări aruncate dedesubt.
Mai strâmbă din nas când câte o pală de vânt aduce miasme de la coșurile de gunoi pe care le are chiar în față, dar na, totul vine cu un preț. Chiar și sănătatea copiilor noștri…
Totul se distruge
Nici locurile de joacă pentru copii recent înființate sau modernizate nu sunt într-o stare mai bună. Deși abia s-au împlinit doi ani de când a fost dat în folosință locul de joacă modern amenajat de firma de salubrizare Rosal pe strada Baladei, în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 10, acesta mai arată bine doar de la distanță. Când te apropii, vezi că instalațiile de joacă au fost distruse sistematic, smulse, scrijelite, tăiate, de parcă unii și-au revărsat acolo frustrări de neînțeles.
Rotativa, care era încântarea copiilor, ce se buluceau în ea claie-grămadă, nu mai are deloc partea de șezut, care, la cât de bine era prinsă, nu avea cum să fie smulsă de nici un copil, scrâncioburile au încetat de mult să mai reprezinte vreo atracție pentru copii, pentru că din ele au rămas doar stâlpii de susținere și niște resturi de lanțuri, balansoarul nu mai are mânere de prindere, iar toboganul, rămas deocamdată întreg, e scrijelit și mâzgălit cu mesaje care nu sunt pentru văzul și auzul copiilor.
Nici Parcul Copilului, din apropierea sensului giratoriu de la Burdujeni, nu arată prea bine, deși este recent creat.
Băncile decolorate de soare ar avea nevoie urgentă de o mână de lac sau vopsea, spațiile verzi ar trebui ornate și cu ceva copăcei, mai ales că gazonul a cam început să dispară. Câțiva copii se dau în rotativă, dar țipetele lor de încântare nu reușesc nici pe departe să acopere scrâșnetul metalic, înfiorător, pe care îl scoate instalația neunsă de multă vreme. Femeile care stau cu ei se uită cu ciudă la gălăgioasa „jucărie”, duc mâinile la ureche, dar nu îndrăznesc să le strice bucuria micuților care se învârt, ca într-un carusel.
Partea bună este că municipalitatea a reușit să repună în funcțiune fântâna arteziană, căreia niște „binevoitori” i-au distrus sistemul de circulare a apei și i-au smuls plăcile de granit cu care era „îmbrăcată”.
Dar, fără o îngrijire constantă, respectivul părculeț, refugiu pentru o mulțime de mămici cu copii mici sau suceveni dornici să stea în aer liber, va deveni curând la fel de sinistru ca cele uitate printre blocuri.
Program de reparații ale locurilor de joacă
Conducerea Primăriei Suceava spune că nu a uitat de locurile de joacă, doar că nu are resursele necesare pentru a le pune la punct și a le întreține așa cum ar trebui.
„Nu reușim noi să reparăm în ritmul în care se distrug locurile de joacă. Avem și o mare problemă, lipsa forței de muncă, pentru că la Direcția Domeniului Public, în grija cărora sunt aceste spații de joacă, nu avem nici măcar jumătate din necesarul de oameni care ne-ar trebui, iar aceștia sunt angrenați în numeroase alte activități”, a explicat Ovidiu Doroftei, viceprimar al municipiului Suceava.
Acesta a spus că intenționează să pornească un program de reparații care să vizeze toate cele 74 de locuri de joacă din municipiul Suceava, care, cu siguranță, nu are cum să fie finalizat anul acesta.
„Din păcate, ce reparăm noi acum, mâine vin unii și distrug. Nu avem cum pune câte un polițist la fiecare loc de joacă”, a remarcat tot viceprimarul sucevean, care spune că nu s-au găsit încă soluții pentru a-i ține la distanță pe cei mari, care folosesc noaptea locurile de joacă ale copiilor ca loc de întâlnire, dar și de „isprăvi” teribiliste.