Oportunitate

Locuri libere în blocurile ANL din Burdujeni



O parte dintre tinerii care au sub 35 de ani și au depus la Primăria Suceava dosare pentru repartizarea de locuințe ANL au șansa de a se muta într-o astfel de locuință până la finele anului.
În Comisia Socială din cadrul Primăriei Suceava, care se va întruni săptămâna viitoare, ori cel târziu în ultima săptămână a acestei luni, va fi discutată și repartizarea a opt locuințe ANL, care au fost eliberate de foștii chiriași, ca urmare a achizionării unor locuințe proprietate personală, de pe piața liberă.
Toate cele opt locuințe ANL – trei apartamente cu două camere și cinci garsoniere, sunt situate în cartierul ANL din Burdujeni, construit în apropiere de Gară.
Conform legii, locuințele ANL libere urmează să fie repartizate solicitanților de pe lista de priorități întocmită la începutul anului, în baza punctajelor obținute, dar pentru a primi repartiția, cei care se află pe locurile eligibile trebuie să demonstreze că îndeplinesc în continuare condițiile legale pentru a beneficia de această facilitate.



Recomandări

Construirea de locuințe pentru familiile nevoiașe și impunerea unor reguli noi pentru investitorii imobiliari, propuse de consilierul independent Adrian Arămescu

Bloc cu 200 de apartamente, spații comerciale, dar și 250 de locuri de parcare, la doi pași de km 0 al Sucevei

Proiectul ansamblului rezidențial de clădiri cu regim mare de înălțime pe strada Vasile Bumbac, în spatele Palatului Administrativ
Proiectul ansamblului rezidențial de clădiri cu regim mare de înălțime pe strada Vasile Bumbac, în spatele Palatului Administrativ