Municipalitatea suceveană a început colaborarea cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava pentru a accesa un proiect de creare de locuri de muncă, finanțat din fonduri europene.
„Proiectul Acțiuni Inovative Urbane are un buget de 372 de milioane euro, pot aplica la el orașele de peste 50.000 de locuitori, iar proiectele care vor fi selectate au o durată de implementare maximă de 3 ani de zile. Prin acest program, 80% din finanțare este nerambursabilă și 20% reprezintă contribuția proprie”, a explicat primarul Ion Lungu, după discuțiile recente avute pe tema asocierii cu USV.
„Am discutat cu rectorul instituției, Valentin Popa, dar și cu specialiști din Universitate să promovăm proiecte din domeniul IT. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat la Iași și în alte părți, cred că este bine să dezvoltăm această ramură, a IT-ului”, a adăugat Lungu.
Recent, investitori străini s-au interesant de oportunități privind dezvoltarea de afaceri IT în Suceava, dar până acum nu s-a concretizat nimic.