Locul la căminele studențești va fi mai ieftin din luna noiembrie



Locul la căminele studențești va fi mai ieftin din luna noiembrie
Locul la căminele studențești va fi mai ieftin din luna noiembrie

Începînd cu luna noiembrie a acestui an cazarea în cămin îi va costa mai puțin pe studenți. Asta pentru că ministrul Educației și Cercetării, Mircea Miclea, a acceptat, în întîlnirea pe care a avut-o săptămîna trecută cu studenții, să majoreze subvenția pe care statul o oferă studenților bugetari, de la aproximativ 600.000 de lei pînă la 965.000 de lei. Așadar, cu toate că locul la cămin îi va costa ceva mai scump pe studenți în prima lună de facultate, din noiembrie aceștia vor mai avea în plus, la subvenție, cel puțin 300.000 de lei. La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava de această facilitate vor putea beneficia peste 1.100 studenți bugetari. Este vorba, așa cum a declarat directorul economic al Universității, Emil Nechifor, „atît despre studenții cazați în cămine, care vor beneficia de majorarea subvenției pentru regia de cămin, dar și despre studenții bugetari care stau în chirie sau în gazdă”. Cu toate acestea, Emil Nechifor a mai precizat însă că deși ministrul Mircea Miclea a acceptat propunerea studenților privind majorarea subvenției pentru cămin, „la Suceava nu am primit pînă la ora actuală nici un document oficial care să ateste această majorare a subvenției”.