Locul de joacă de pe strada Amurgului din cartierul Burdujeni va fi inaugurat joi



Locul de joacă de pe strada Amurgului din cartierul Burdujeni va fi inaugurat joi
Locul de joacă de pe strada Amurgului din cartierul Burdujeni va fi inaugurat joi

Noul loc de joacă de pe strada Amurgului din cartierul Burdujeni va fi inaugurat joi, a anunțat, miercuri, primarul de Suceava, Ion Lungu. Spațiul destinat copiilor este în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 11 „Miron Costin” și are o suprafață de 660 mp. Noul loc de joacă va fi protejat cu gard și cu supraveghere video.



Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare