Întreruperi programate

Locuitorii din zonele Zamca și Mărășești, mâine, fără gaze naturale



Locuitorii din zonele Zamca și Mărășești nu vor avea mâine, între orele 9:00 -15:00, gaze naturale. Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuție este nevoit să întrerupă alimentarea cu gaze naturale în aceste două zone din municipiul Suceava. Reprezentanții E.ON Gaz au comunicat că reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil în jurul orei 15:00. Compania E.ON Gaz solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al E.ON Gaz Distribuție la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Romtelecom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).