Întreruperi

Locuitorii din Frasin nu vor avea astăzi gaze naturale



Locuitorii din orașul Frasin nu vor avea astăzi, între orele 10:00 și 16:00, gaze naturale, S.C. Transgaz S.A. urmând a efectua lucrări specifice la sistemul național de transport al gazelor naturale. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor,cel mai sigur după ora 16:00. E.ON Gaz Distribuție face un apel către consumatori, care sunt rugați să supravegheze modul de ardere a gazelor naturale după reluarea furnizării.
„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al E.ON Gaz Distribuție la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928(număr taxabil cu tarif local din rețeaua Romtelecom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie) sau0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă)”,a declarat Corneliu Zaiț, specialist relații publice- Departament Relații Publice și Comunicare E.ON România.