Fără rece și apă caldă, pentru cel puțin 24 de ore. Locuitorii cartierului Burdujeni sunt sfătuiți să își facă rezerve de apă, deoarece la robinetele lor nu va mai curge apa, de luni seara, până marți seara, ori chiar miercuri dimineața.
În principiu, conform reprezentanților ACET, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru o perioadă de 24 de ore, adică de luni de la ora 20.00, până marți, la ora 20.00. Totuși, este posibil ca în funcție de derularea lucrărilor de racordare a conductelor ce alimentează acest cartier la magistrala de apa de Berchișești, de starea vremii și de viteza cu care se va proceda la umplerea instalațiilor, apa să ajungă la robinetele locuitorilor din Burdujeni ceva mai târziu decât se preconizează.
Sistarea furnizării acestui serviciu este necesară pentru ca din luna aprilie, zecile de mii de locuitori ai cartierului Burdujeni să beneficieze de apă de calitate.
Directorul ACET, Ștefan Groza, a precizat că după realizarea lucrărilor de cuplare a stației de pompe din Burdujeni la magistrala de apă potabilă de la Berchișești, vor fi făcute o serie de probe, la ambele capete, adică în zona Spitalului și în Burdujeni.
“Dacă nu vor apărea nici un fel de probleme, care să ne întârzie ritmul lucrărilor, în perioada următoare vom trece la curățarea și dezinfectarea conductelor și instalațiilor, iar din aprilie vom putea furniza apă potabilă din sursa Berchișești”.
Această lucrare de amploare este realizată din inițiativa municipalității sucevene, care a asigurat finanțarea necesară, de aproximativ 60 de miliarde de lei vechi.





