Decizie

Locuințele ANL cu două camere, oferite prioritar familiilor cu copii

Cele 80 de tinere familii cărora le-au fost acordate la finele anului trecut locuințele ANL realizate în blocurile din zona Metro ar putea să se mute în casă nouă până la sărbătorile de Paști.
Aceasta este și intenția conducerii Primăriei Suceava, care ieri a convocat o ședință a Comisiei Sociale, pentru a repartiza cele 80 de locuințe în funcție de necesitățile fiecărei familii.
Astfel, după cum a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi, membru în Comisia Socială, prioritate la apartamentele cu două camere au familiile cu unul sau mai mulți copii, în ciuda numeroaselor cereri venite și din partea persoanelor singure de a le fi alocate astfel de locuințe.
De asemeni, la repartizarea locuințelor de la parter, prioritare sunt cazurile persoanelor cu handicap.
Cum numărul apartamentelor cu două camere este mai mare decât al garsonierelor, repartizarea lor s-a făcut și în funcție de punctajul obținut de solicitanți.
Următoarea etapă pe care o au de parcurs cele 80 de familii cărora le-au fost repartizate cele patru blocuri ANL de la Metro este să achite garanția pentru locuințe și apoi să încheie contractele de închiriere.

Recomandări

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Primul bloc de la fosta fabrică de sticlă din Suceava schimbă total fostul peisaj printr-un ambițios proiect al Ucasy Homes

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților