Mai multe proiecte de înființare a unor locuințe maxim protejate și centre de zi pentru persoane cu dizabilități au fost aprobate de consilierii județeni, în ședința din luna iulie. Sunt proiecte care beneficiază de finanțare nerambursabilă, în cadrul programului de interes național „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate”.
Concret, a fost aprobată înființarea de locuințe maxim protejate pentru persoane adulte în comunele Horodniceni, Fântânele, Adâncata, Moara- Vornicenii Mari, cu o capacitate de 10 locuri/casă, în municipiul Suceava- cu 8 locuri/ casă, precum și a două centre de zi cu capacitate de 30 de locuri, unul în municipiul Suceava și unul în comuna Cornu Luncii.
Imobilele în care se vor desfășura serviciile sociale de tip locuință protejată pentru persoane adulte cu dizabilități sunt date în folosință gratuită Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Instituția contribuie la proiecte cu 10% din valoarea finanțării nerambursabile.
În cadrul planului de restructurare a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului poate astfel înființa noi servicii alternative.
Se urmărește sprijinirea persoanelor cu dizabilități în vederea integrării în viața familială și cea comunitară oferindu-le servicii integrate de găzduire, informare și consiliere socială, asistență medicală, consiliere psihologică, abilitare și reabilitare, deprinderi de trai independent, educație / pregătire pentru muncă și implicare și participare socială și civică.
Centrul de zi din comuna Cornu Luncii, de la Sasca Mică, se va numi „Sfânta Ecaterina”, iar cel din municipiul Suceava va avea numele „Terapia”.
Pentru persoane cu dizabilități
Locuințe maxim protejate și centre de zi la Horodniceni, Fântânele, Adâncata, Moara, Sasca Mică și Suceava
