În stil mafiot

Locuința unei tinere din Ostra, incendiată cu un cocteil molotov

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ostra, a fost reținut de polițiști sub acuzația că a incendiat locuința unei tinere din localitate, pe care anterior a amenințat-o în mai multe rânduri. Din fericire, incendiul pus în noapte a fost reperat la timp de tatăl tinerei, focul fiind stins înainte de a face pagube foarte mari. Grava faptă de distrugere pleacă de la un conflict mai vechi, autorul acuzând-o pe tânără că l-a despărțit de prietena lui.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, poliția a fost sesizată prin 112 că locuința familiei Robaniuc din Ostra a fost incendiată. Echipa operativă a Poliției orașului Frasin, care s-a deplasat la fața locului, a constatat că într-o cameră a locuinței a fost aruncată o sticlă aprinsă, cu motorină, provocând distrugerea unei ferestre și izbucnirea unui incendiu într-una din camerele casei. Proprietarul și fiica acestuia au reușit să stingă focul, fiind distrusă o canapea, o pătură și două covoare.
Polițiștii au avut încă de la început un suspect, pe care inițial însă nu l-au găsit. Joi noapte polițiștii l-au identificat pe Ionuț Nastiuc, în vârstă de 21 de ani, localnic din Ostra, și l-au pus sub acuzare pentru distrugere prin incendiere. Imediat, pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Ieri, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a decis ca tânărul să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Surprinzător, aseară, Judecătoria Gura Humorului a decis ca suspectul să fie cercetat în stare de libertate, cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
Amenințări mai vechi puse în practică
Tânără vizată, Nicoleta Robaniuc, și tatăl acesteia au declarat că Ionuț Nastiuc i-a amenințat de mai multe ori cu moartea și chiar le-a spart geamurile la casă, problemele fiind sesizate la postul de poliție din Ostra. Aceștia s-au declarat nemulțumiți că polițiștii nu au intervenit mai ferm în acest caz și s-a ajuns la incendierea în stil mafiot de miercuri noapte. Vestea de aseară că acesta nu a fost arestat preventiv a nemulțumit și mai mult familia victimei.

Recomandări

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap