Suspiciuni de corupție

Locuința șefului SIPI Suceava, Cristian Macsim, percheziționată de DNA Suceava

Cristian Macsim, șeful SIPI Suceava
Cristian Macsim, șeful SIPI Suceava

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează în această dimineață, 22 decembrie, 6 percheziții. Acestea vizează 5 domicilii și un sediu al unei structuri aparținând unei instituții a statului. Din câte se pare este vorba de Serviciul de Informații și Protecție Internă (SIPI), iar cea mai importantă persoană vizată ar fi Cristian Macsim, șeful SIPI Suceava. Serviciul de Informații și Protecție Internă mai este cunoscut sub denumirea de „Doi și-un sfert”.Perchezițiile sunt derulate într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, infracțiuni contra înfăptuirii justiției și infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2014.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații Suceava, Direcției de Informații și Protecție Internă București și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.Perchezițiile au loc în Vicovu de Jos, Voitinel, Rădăuți, Frătăuții Noi și Suceava și în cauză sunt vizați mai mulți agenți de poliție, dar și șeful SIPI Suceava, Cristian Macsim. În fața procurorilor DNA Suceava vor ajunge pentru audieri 5 persoane, față de care s-au emis mandate de aducere. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. În ceea ce-l privește pe comisarul-șef Cristian Macsim, acesta are 41 de ani și lucrează în structurile Ministerului Administrației și Internelor din 1996. În această perioadă a fost angajat al Poliției de Frontieră și la Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.Macsim a mai ocupat postul de conducere din cadrul SIPI Suceava în perioada iunie 2009 – iulie 2010, iar mai apoi a acceptat să plece la Iași, unde până la 15 iulie 2012 a fost șef al aceleiași structuri.În 2012, Macsim l-a înlocuit la conducerea SIPI Suceava pe comisarul Oliver Măciucă.

Locuința șefului SIPI Suceava, Cristian Macsim, percheziționată de DNA Suceava
Locuința șefului SIPI Suceava, Cristian Macsim, percheziționată de DNA Suceava
Cristian Macsim, șeful SIPI Suceava
Cristian Macsim, șeful SIPI Suceava

Recomandări

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite