Foc

Locuință distrusă de un puternic incendiu, la Breaza

Incendiul de la Breaza
Incendiul de la Breaza

Un puternic incendiu a izbucnit miercuri într-o gospodărie din comuna Breaza, focul lăsând dezastru în urmă. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 11.30.
Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu echipaje de la Serviciile Voluntare Breaza, Fundu Moldovei și Izvoarele Sucevei, au intervenit la fața locului cu nu mai puțin de șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri ardea deja acoperișul casei de locuit și la anexele gospodărești.
Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 69 de ani, care a suferit un atac de panică.
Focul a distrus în mare parte casa, o magazie, acoperișul adăpostului de animale și o parte din acoperișul depozitului de lemne, toate pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.
Pompierii militari transmit că incendiul a izbucnit probabil prin efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.
Pompierii transmit că au salvat locuința învecinată, cu bunurile aferente, și un tractor agricol.

Recomandări

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Casa în care stau 11 copii, salvată din incendiul care a distrus anexa în care erau 15 biciclete, un tractor de cosit iarba și un ATV