Liga a V-a

Locomotiva Dornești a realizat scorul etapei



Campionatul Ligii a V-a a continuat în week-end-ul trecut cu meciurile etapei a III-a. În Seria I, pe prima poziție a urcat Voința Zvoriștea, formație care a beneficiat și de o decizie favorabilă din partea Comisiei de Disciplină după meciul din runda precedentă, de la Fântânele. Tot 9 puncte a adunat și Pleșul Râșca, însă gruparea din Zvoriștea ocupă fotoliul de lider datorită golaverajului.
Au trecut abia trei etape și nici o formație din Seria a II-a nu se poate lăuda cu un procentaj de reușită de 100%. Singura echipă neînvinsă a rămas Viitorul Adâncata, care duminică a dispus cu scorul de 4-3 de Flacăra Vicovu de Jos.
Bradul Vama conduce ostilitățile în Seria a III-a, după ce a acumulat trei victorii din tot atâtea jocuri disputate în actualul sezon. Bradul Vama are deja 3 lungimi avans față de următoarele clasate, Foresta Moldovița, Dorna Vatra Dornei și Avântul Frasin.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a III-a:
Seria I
Sport Style Ciprian Porumbescu – Recolta Fântânele 3-1
Voința Zvoriștea – Viitorul Cetatea Baia 6-1
Pleșul Râșca – Releul Mihoveni 3-2
Steaua Dumbrăveni – Victoria Păltinoasa 2-4
Rapid II Suceava a stat.
Clasament Seria I
1. Voința Zvoriștea 3 3 0 0 11-1 9p
2. Pleșul Râșca 3 3 0 0 10-5 9p
3. Victoria Păltinoasa 3 2 1 0 7-2 7p
4. Sport Style Ciprian Porumbescu 3 1 2 0 6-4 5p
5. Rapid II Suceava 2 1 0 1 7-2 3p
6. Steaua Dumbrăveni 3 0 1 2 5-9 1p
7. Recolta Fântânele 2 0 0 2 1-6 0p
8. Viitorul Cetatea Baia 2 0 0 2 3-11 0p
9. Releul Mihoveni 3 0 0 3 2-12 0p
Seria a II-a
Unirea Horodnic – Bucovina Șerbauti 3-1
Unirea Milișăuți – Avântul Grămești 4-2
Sporting Poieni Solca – Spuma Dărmănești 1-5
Viitorul Adâncata – Flacăra Vicovu de Jos 4-3
Locomotiva Dornești – AS Zimbrii Bucovinei Pârteștii de Jos 10-2
Clasament Seria a II-a
1. Viitorul Adâncata 3 2 1 0 12-5 7p
2. Locomotiva Dornești 3 2 0 1 12-5 6p
3. Flacăra Vicovu de Jos 3 2 0 1 11-5 6p
4. Unirea Horodnic 3 2 0 1 7-3 6p
5. Unirea Milișăuți 3 2 0 1 9-8 6p
6. Spuma Dărmănești 3 1 1 1 8-8 4p
7. Bucovina Șerbăuți 3 1 0 2 7-7 3p
8. Sporting Poieni Solca 3 1 0 2 5-9 3p
9. Avântul Grămești 3 1 0 2 6-12 3p
10. AS Pârteștii de Jos 3 0 0 3 2-17 0p
Seria a III-a
Forestierul Frumosu – Călimani Șaru Dornei 3-3
Bistrița Broșteni – Bradul Vama 0-1
Foresta Moldovița – Vânătorul Dorna Candrenilor 4-1
Larix Dornișoara – Avântul Frasin 1-3
Dorna Vatra Dornei – Victoria Vatra Moldoviței 3-1
Clasament Seria a III-a
1. Bradul Vama 3 3 0 0 6-1 9p
2. Foresta Moldovița 3 2 0 1 14-5 6p
3. Dorna Vatra Dornei 3 2 0 1 12-4 6p
4. Avântul Frasin 3 2 0 1 10-3 6p
5. Călimani Saru Dornei 3 1 1 1 8-12 4p
6. Forestierul Frumosu 3 1 1 1 7-11 4p
7. Bistrița Broșteni 3 1 0 2 2-5 3p
8. Victoria Vatra Moldoviței 3 1 0 2 3-7 3p
9. Vânătorul Dorna Candrenilor 3 1 0 2 7-12 3p
10. Larix Dornișoara 3 0 0 3 3-12 0p



Recomandări

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract