Rupți de civilizație

Locatarii „Blocului Groazei” riscă să rămână și fără apă rece



Cele 140 de familii care locuiesc în „Blocul Groazei” riscă să ajungă să trăiască la fel ca în Evul Mediu
Cele 140 de familii care locuiesc în „Blocul Groazei” riscă să ajungă să trăiască la fel ca în Evul Mediu

Cele 140 de familii care locuiesc în „Blocul Groazei”, de pe strada Mărășești, riscă să ajungă să trăiască la fel ca în Evul Mediu, deși se află în centrul Sucevei.
Locatarii acestui bloc, a cărui fațadă dărâmată, măcinată de igrasie, a devenit un fel de emblemă a sărăciei și neputinței, trăiesc de ani de zile fără căldură și apă caldă, înghețând iarnă de iarnă în propriile locuințe, în care, uneori, frigul se simte mai tare ca în stradă.
Acum, din cauza unui scandal izbucnit la asociația de proprietari, ei riscă să rămână și fără apă rece, ceea ce i-ar aduce în situația de a trăi la fel ca în Evul Mediu, într-o mizerie de nedescris.
Fără apă curentă, blocul de garsoniere din apropierea Catedralei „Nașterea Domnului” din municipiul Suceava ar deveni un focar de infecție, care i-ar expune la boli și paraziți nu doar pe cei aproape 400 de locatari, ci și pe cei care intră în contact cu ei.
În mod surprinzător, de această dată nu datoriile la plata utilităților i-au adus pe locatari în situația de a nu mai beneficia de apă potabilă, ci o situație conflictuală din bloc.
“Paradoxal este faptul că acum suntem în situația de a fi forțați să le întrerupem furnizarea apei potabile deși sunt cu plățile la zi. Anterior au mai fost opriri din cauza restanțelor mari la plată, dar acum problema e alta – nu avem cui factura și de la cine încasa plățile pentru apa consumată”, a declarat directorul comercial al ACET Suceava, Bogdan Cristache.
La această situație ciudată s-a ajuns după ce președintele și administratorul de asociație (Romeo Bucur și Elena Rusu), care au reușit să aducă blocul 73 cu plățile la zi, și-au dat demisia, în urma violențelor și scandalului de la Adunarea Generală a Locatarilor, în care trebuia să fie desemnat un președinte de asociație pentru 2011.
Acolo, spiritele s-au încins atât de tare în jurul intereselor personale ale unora, încât s-a ajuns la amenințări și violențe, în special la adresa conducerii asociației și a reprezentanților Primăriei Suceava.
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a atras atenția locatarilor asupra gravității situației, solicitându-le să se mobilizeze și să vină la o ședință extraordinară, care va fi convocată pe 1 aprilie, în care se speră ca va fi desemnat un nou președinte, dar și un nou administrator, dintr-o listă de administratori atestați de municipalitatea suceveană.
În caz că nici atunci nu va fi desemnată o conducere a asociației de proprietari, ACET va fi nevoită să stopeze furnizarea apei, până când situația se va rezolva.