Mandat incomplet

Loc vacant în Consiliul Local Suceava, după demisia unui consilier în ședința de joi

Radu Constantin Pricope a renunțat la funcția de consilier local după trei ani de mandat, ca reprezentant al Pro România
Radu Constantin Pricope a renunțat la funcția de consilier local după trei ani de mandat, ca reprezentant al Pro România

Ședința de joi, 26 octombrie, a Consiliului Local Suceava, a avut loc în formulă incompletă, de numai 22 de membri, ca urmare a demisiei unui consilier local, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului.
Cel care a renunțat la funcție, dar și la indemnizația lunară de consilier local, este avocatul Radu Constantin Pricope, reprezentant al partidului Pro România.
În demisia scrisă înaintată conducerii administrației locale și secretarului municipiului, Radu Pricope a menționat faptul că a anunțat verbal demisia încă de la finele întrunirii de Consiliu Local din septembrie, când a încheiat mandatul de președinte de ședință, dar și că decizia este una personală, motivată de „lipsa timpului necesar pentru desfășurarea tuturor activităților în care este implicat și în raport cu cele pe care urmează să le mai desfășoare în perioada următoare”.
El a mulțumit tuturor pentru buna colaborare în cadrul deliberativului local și le-a urat succes în continuare.
Trebuie spus faptul că Radu Constantin Pricope s-a dovedit un element valoros în deliberativul local, prin prisma experienței sale de avocat și bun cunoscător al legislației, în fiecare ședință venind cu precizări interesante și intervenții utile.
În locul lui din deliberativul local urmează să fie validat un alt reprezentant al Pro România, în prezent următorul pe listă fiind Lucian Lungu, profesor de fizică și a fost și inspector școlar general al județului Suceava.
Dar cel mai sigur se va ști la următoarea ședință de CL, când va trebui validat noul consilier, care să i se alăture lui Genilone Sfeclă la masa deliberativului, ca reprezentant al partidului, în baza voturilor acordate de suceveni la alegerile din 2020.

Recomandări

Cătălin Axinte solicită revocarea hotărârii Consiliului Local de majorare a taxelor și impozitelor în municipiul Suceava

Președintele Organizației Municipale Suceava AUR, consilierul local Cătălin Axinte
Președintele Organizației Municipale Suceava AUR, consilierul local Cătălin Axinte

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare