Prin bunăvoința colegului de rubrică, reiau la o zi distanță subiectul cel mai actual pe plan local, clasarea pe podium a sucevenilor de la Railex, la finalele de minifotbal pe țară. O performanță, fără îndoială, dar pentru că pretențiile deja cresc, voi căuta să răspund la următoarea întrebare: ce a lipsit echipei pentru a se bate direct la trofeu? În afară de experiență, bineînțeles. Un asemenea turneu este unul de uzură, cu șapte meciuri în trei zile, sâmbăta fiind zi de foc, cu nu mai puțin de trei meciuri, dintre care două eliminatorii! În atari condiții, trebuie să existe dubluri pe posturi de valori sensibil egale. Railex a dat impresia unei cavalerii ușoare, compusă din jucători rapizi și tehnici, cu predilecție evidentă pentru jocul de contraatac. În general, golurile au fost opere colective, cu triunghiul clasic pe contraatac după recuperarea mingii: un jucător avansează central, deschide în lateral, pasă din prima în fața porții, finalizare simplă. În apărare, gabaritul a crescut din optimi prin aducerea unui echipier direct de pe plajă, precum danezii în ‘92. Pe lângă portarul bun spre foarte bun, celălalt pilon din apărare a fost căpitanul echipei, care compensează lipsa unui fizic impozant prin plasament și combativitate, în stilul lui Cannavaro.
Problemele au apărut când echipa era condusă și trebuia să desfacă apărarea adversă. Singura dată când s-a reușit răsturnarea unui scor defavorabil a fost în situație de superioritate numerică. Calitățile specifice jocului pe contraatac ale mijlocașilor nu se prea pliau pe atacuri poziționale, aici ar fi fost util un alt tip de atacant. Fie unul genial care să ia jocul pe cont propriu în astfel de momente, să inventeze ceva pentru a scoate echipa din impas, fie unul mai impozant, care să câștige dueluri fizice, să creeze spații și să fie oportunist în fața porții. Cum primul e floare rară (la Sibiu, la Cupa României, am văzut vreo doi, unul dintre ei, de la Zalău, fiind declarat jucătorul turneului, deși echipa sa pierduse finala mică), cel de-al doilea arhetip s-a regăsit în lotul sucevean și poate că ar fi putut ajuta mai mult echipa, nu doar prin golul platonic din semifinală. De altfel, deși doar vreo două rezerve erau la nivelul titularilor, ele au animat semifinala prin prospețimea lor, imediat după gol venind și o bară care ar fi putut transforma ultimul minut într-unul cu adevărat incendiar. Închei cu un singur rând despre cel care finanțează această echipă, de asemenea bun-simț și politețe ar fi nevoie nu numai la minifotbal, ci și la fotbalul mare.
Rămân dator cu cel mai haios moment al turneului de la Timișoara, unul cu adevărat antologic.
